Pana globală a sistemului de sateliţi al lui Musk a perturbat comunicaţiile armatei ucrainene: „Starlink a căzut pe tot frontul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemele Starlink folosite de armata ucraineană au fost scoase din funcţiune timp de două ore şi jumătate în noaptea de joi spre vineri, din cauza unei pene globale care a afectat furnizorul de comunicaţii prin satelit al miliardarului american Elon Musk, relatează Reuters.

Armata ucraineană depinde în mare măsură de terminalele Starlink. FOTO EPA-EFE

Pentru comunicațiile pe câmpul de luptă şi pentru unele operaţiuni cu drone, armata ucraineană depinde în mare măsură de terminalele Starlink ale companiei SpaceX, aceste sisteme dovedindu-se rezistente în faţa operaţiunilor de spionaj şi bruiaj desfăşurate de inamic în cei aproape trei ani şi jumătate de când a început războiul provocat de invazia rusă, scrie Agerpres, citând agenția internațională.

Starlink, afectat de una dintre cele mai mari pene

Noaptea trecută însă, sistemul Starlink a fost afectat de una dintre cele mai mari pene globale ale sale.

„Starlink a căzut pe tot frontul", a scris pe Telegram joi seară la ora locală 22:41 (19:41 GMT) comandantul forţei ucrainene de drone, Robert Brovdi. Acesta a anunţat apoi, în jurul orei locale 01:05, revenirea comunicaţiilor Starlink, adăugând că acest incident evidenţiază riscurile dependenţei faţă de un singur sistem, şi a cerut diversificarea metodelor de comunicaţie şi conectivitate.

Un comandant ucrainean al unei unităţi de drone, care a cerut să rămână anonim, a declarat agenţiei Reuters că unitatea sa a fost nevoită din cauza acestui incident să amâne mai multe operaţiuni de luptă.

Directorul adjunct al Starlink, Michael Nicolls, a confirmat incidentul şi a explicat pe reţeaua socială X că acesta a fost provocat de „căderea serviciilor de software intern care operează reţeaua de bază".

Prin reţeaua sa de sateliţi Starlink, Elon Musk a ajutat Ucraina să menţină operaţionale internetul şi comunicaţiile, după ce odată cu lansarea invaziei, în februarie 2022, Rusia a distrus reţelele de internet şi telefonie mobilă ucrainene. Însă armata ucraineană a folosit aceste servicii şi pentru operaţiunile sale ofensive împotriva trupelor ruse, spre nemulţumirea lui Musk.

Situații similare

O situaţie similară a fost în septembrie 2022, când Musk i-a cerut unui inginer de la biroul din California al companiei SpaceX să întrerupă acoperirea sateliţilor Starlink deasupra unor zone din Ucraina, inclusiv în regiunea strategică Herson situată la nord de Crimeea şi de Marea Neagră, în timp ce armata ucraineană pregătea acolo o contraofensivă, a relatat vineri mai devreme Reuters, potrivit declaraţiilor date de trei persoane care au cunoştinţă de acest caz.

În același an, u episod similar an a zădărnicit încă o operaţiune a armatei ucrainene. Elon Musk le-a ordonat atunci inginerilor săi să închidă reţeaua de sateliţi Starlink care acţiona în apropierea coastelor peninsulei Crimeea pentru a împiedica un atac insidios ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagră, potrivit cărţii autobiografice a lui Musk semnate de scriitorul Walter Isaacson.

În prezent, reţeaua Starlink reprezintă un instrument esenţial în susţinerea comunicaţiilor şi operaţiunilor armatei ucrainene.

Potrivit guvernului de la Kiev, până în aprilie anul acesta Ucraina a primit peste 50.000 de terminale Starlink. Uşor de transportat şi de utilizat, aceste dispozitive de mărimea unei cutii de pizza comunică cu miile de sateliţi SpaceX plasaţi pe orbită. Primele terminale au fost furnizate Ucrainei chiar de SpaceX, altele fiind donaţii finanţate de Polonia, SUA şi Germania.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort