Video Orașul european subestimat, aflat la doar două ore de România, în top 3 destinații pentru un tânăr care a vizitat 195 de țări

0
Publicat:

Cameron Mofid, un tânăr american în vârstă de 25 de ani, a reușit să viziteze toate cele 195 de țări ale lumii înainte de a împlini 25 de ani, iar unul dintre locurile sale preferate se află în Europa, la doar două ore de zbor de România. 

Cameron Mofid a vizitat 195 de țări FOTO: Instagram

Tânărul spune că această destinație europeană a intrat în top 3 cele mai frumoase locuri pe care le-a vizitat, alături de Sydney (Australia) și Krabi (Thailanda).

Pasiunea pentru călătorii i-a venit încă din copilărie, când răsfoia hărți, steaguri și cărți de istorie, fiind curios să descopere cum trăiesc oamenii în colțuri îndepărtate ale lumii. În același timp, Cameron se confrunta cu tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD), care îl făcea adesea să se simtă prins în propria minte. 

„Într-o noapte, în primul meu an la Universitatea din Miami, am dat peste un articol care m-a șocat. Spunea că mai mulți oameni au fost în spațiu decât au vizitat toate țările lumii. Aflarea acestui lucru a schimbat direcția vieții mele. Am decis să pornesc într-o misiune de a vizita fiecare țară, nu doar ca obiectiv de călătorie, ci ca un mod de a-mi înfrunta OCD-ul și de a demonstra că nu trebuie să îmi dicteze limitele vieții”, a povestit tânărul, potrivit Business Insider.  

După ani de economii și planificări, tânărul a călătorit în mare parte singur prin zone de conflict, insule izolate și orașe pline de istorie, iar ultima oprire a fost în Coreea de Nord. Realizarea sa a fost confirmată de NomadMania, cea mai mare comunitate de călători din lume, care a certificat că Mofid este cel mai tânăr om care a vizitat toate țările lumii.

Sydney, în Australia, l-a impresionat prin atmosfera relaxată, oamenii prietenoși și frumusețea naturală a orașului.

„Ritmul orașului mi-a amintit de orașul meu natal, San Diego, dar cu un plus de căldură și ospitalitate”, a mărturisit acesta. Printre amintirile sale se numără plajele spectaculoase, arhitectura impresionantă și apusurile de neuitat de pe malul portului, cu Opera House și Harbour Bridge în fundal.

Orașul european care l-a cucerit

Valletta, capitala Maltei, l-a cucerit prin istoria vie și atmosfera liniștită, fiind o adevărată cruce a culturilor mediteraneene.

„Mi s-a părut un oraș subestimat comparativ cu alte capitale europene, chiar și în sezonul turistic de vârf. Trecând pe lângă cafenele de pe malul apei, câteva minute mai târziu mă trezeam pe zidurile fortificate ale orașului, privind apele străbătute odinioară de comercianți fenicieni, flote otomane și nave britanice. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost cât de puțin vizitată părea Valletta comparativ cu alte părți ale Europei de Sud. Chiar și în sezonul de vârf, nu părea niciodată aglomerată. La scurtă distanță cu feribotul, am petrecut timp pe insula Gozo, unde viața se desfășura și mai încet. Am vizitat temple antice, mai vechi decât piramidele egiptene, și am trecut prin sate mici unde pescuitul și agricultura încă definesc viața de zi cu zi”, a spus tânărul.

Cameron a vizitat și insula Gozo, unde a admirat temple antice mai vechi decât piramidele egiptene și sate în care pescuitul și agricultura încă definesc viața de zi cu zi.

„Experiența din Gozo a făcut ca Valletta să pară și mai specială: o capitală istorică cu acces ușor la o parte mai liniștită și mai veche a Mediteranei”, a spus el. 

Krabi (Thailanda) l-a impresionat prin combinația spectaculoasă între mare și stânci de calcar, plaje aproape virgine și peisaje de vis.

Excursiile în Golful Phang Nga și către insulele Phi Phi, precum și mâncarea locală accesibilă, l-au făcut să considere Krabi „un loc memorabil și surprinzător”.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare