Noul ministru ucrainean al Apărării promite recucerirea Crimeei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul ministru al Apărării din Ucraina, Valeri Gheletei. FOTO: AP

Noul ministru ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a promis că armata ucraineană va recuceri regiunea Crimeea, anexată de Rusia, restabilind integritatea teritorială a Ucrainei, informează BBC.

„Vom avea o paradă a victoriei în oraşul ucrainean Sevastopol”, a afirmat Gheletei în discursul inaugural din Parlament.

Valeri Gheletei, fost şef al Serviciului pentru protecţia personalităţilor publice, a fost numit joi în funcţia de ministru ucrainean al Apărării.

Preluarea ministerului de generalul Gheletei a fost aprobată de legislativul de la Kiev, mai ales în urma bunelor recomandări date acestuia de preşedintele Petro Poroşenko, politician care l-a caracterizat pe noul demnitar ca pe „un om capabil să lucreze zi şi noapte” pentru a reîntări capacitatea militară a Ucrainei.

Rusia a anexat regiunea Crimeea în martie, după un controversat referendum independenţă organizat imediat ce forţele prooccidentale l-au demis pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici.

Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prin vot pe 27 martie o rezoluţie care clasifică drept „ilegal” referendumul organizat în Crimeea privind alipirea peninsulei la Rusia.

Rezoluţia a fost iniţiată de Ucraina şi a reuşit să strângă 100 de voturi pentru, în principal din partea ţărilor occidentale. Pe de altă parte, 11 ţări au votat împotriva rezoluţiei, printre care Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Armenia, Cuba, Nicaragua, Venezuela, Bolivia. În total, 58 de state s-au abţinut de la votarea documentului, câteva dintre ele fiind China, Argentina, Brazilia, India, Pakistan, Egipt.

SUA şi Germania îl îndeamnă pe Vladimir Putin să exercite influenţă asupra rebelilor din Ucraina

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl îndeamnă pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, să exercite influenţă asupra insurgenţilor separatişti din Ucraina pentru a-i face să respecte un eventual nou armistiţiu, informează Mediafax.

Angela Merkel şi Barack Obama au discutat joi prin telefon, cerând Moscovei „să acţioneze asupra separatiştilor din estul Ucrainei” pentru a-i face să respecte un eventual nou armistiţiu, conform unui comunicat al Biroului cancelarului german.

„Doamna Merkel şi domnul Obama au evidenţiat importanţa instituirii unui nou armistiţiu, care să fie respectat de ambele părţi; în acest cadru, Rusia trebuie să aibă propria contribuţie şi să acţioneze asupra separatiştilor din estul Ucrainei pentru respectarea eventualului acord de încetare a focului”, precizează administraţie de la Berlin, potrivit AFP.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa