Mecanismul de redresare și reziliență, vulnerabil la fraude. Avertismentul auditorilor europeni

Fondul de redresare al UE în urma pandemiei de COVID, cunoscut şi ca Mecanismul de redresare şi rezilienţă (MRR), continuă să prezinte multiple fisuri în sistemele de detectare, raportare şi corectare a fraudelor, arată un nou raport al Curţii de Conturi Europene, publicat miercuri.

Potrivit auditorilor, o altă breşă în sistem vine din faptul că ţările din UE au obligaţia de a recupera de la destinatarii finali orice bani utilizaţi în mod fraudulos, dar nu trebuie să îi dea înapoi la bugetul UE. Finanţele UE nu sunt deci atât de bine protejate pe cât ar putea să fie.

„UE şi statele membre ar fi trebuit să construiască sisteme antifraudă mai eficace, având în vedere dimensiunea fondului de redresare, mecanismul de finanţare nou de la baza acestuia şi riscul reputaţional în caz de fraudă. UE rămâne expusă la acte de fraudă legate de MRR din cauza lacunelor din normele în materie de redresare, a datelor incomplete referitoare la fraude şi a problemelor de raportare”, a declarat Katarina Kaszasova, membra ECA responsabilă de acest audit, potrivit Agerpres.

Auditorii au constatat că specificaţiile de nivel înalt prevăzute în Regulamentul UE privind MRR pentru sistemele naţionale antifraudă nu erau suficient de detaliate. Comisia a luat ulterior măsuri pentru a consolida cerinţele, prin acorduri bilaterale de finanţare, dar tot nu a clarificat suficient specificul verificărilor naţionale antifraudă. Ea realizează controale cu privire la sistemele naţionale, ceea ce poate contribui la unele îmbunătăţiri, însă, în cazul MRR, nu a fost foarte riguroasă.

De exemplu, controalele Comisiei nu au acoperit pe deplin responsabilităţile tuturor autorităţilor naţionale competente pentru MRR. În plus, în zece ţări, Comisia nu şi-a finalizat controalele decât după prima rundă de plăţi, când nu dispunea încă de suficiente dovezi că sistemele naţionale antifraudă erau eficace.

De asemenea, statele membre au luat măsuri pentru a preveni frauda în cadrul MRR, dar acestea au fost deseori introduse cu întârziere. La aceste întârzieri se adaugă şi deficienţe în materie de detectare a fraudelor. De exemplu, multe ţări nu valorificau suficient potenţialul tehnicilor de data mining şi de analiză a datelor care, pe lângă controale şi avertizarea în interes public, sunt esenţiale în detectarea actelor de fraudă.

Dacă nu dispune de date complete în domeniu, Comisia nu poate să îşi direcţioneze în mod corespunzător acţiunile antifraudă, cum ar fi măsurile corective, şi să monitorizeze acţiunile întreprinse de ţările din UE. Nu există norme standard de raportare către Comisie a cazurilor de suspiciune de fraudă care ar putea afecta finanţele UE.

Statele membre aplică deci criterii diferite pentru a stabili ce cazuri se încadrează în această categorie de fraudă. De aceea, nu toate raportează în acelaşi mod. Rezultatul? Amploarea fraudei din cadrul MRR nu poate fi estimată cu precizie, comentează sursa citată.

Totodată, spre deosebire de abordarea aplicată în cazul altor programe ale UE, în contextul MRR statele membre nu sunt obligate să returneze în vistieria UE banii luaţi înapoi de la autorii fraudelor. Cu o singură excepţie: când Comisia consideră că sumele recuperate sunt insuficiente şi, în consecinţă, decide să ia problema în propriile mâini.

După încheierea MRR însă, adică la finalul acestui an, se prea poate ca ea se regăsească cu mâinile legate deoarece mecanismul actual prin care ţările din UE raportează cu privire la fraudele şi la recuperările din cadrul MRR va înceta şi el să existe. Un lucru îngrijorător, de altfel, având în vedere că cele mai mari investiţii sunt programate pentru ultimele luni ale MRR, iar majoritatea corecţiilor legate de fraude nu se vor putea realiza deci decât ulterior.