Lumea se îndreaptă către „un război mai extins”: avertismentul secretarului general al ONU

0
Publicat:

  Pe măsură ce „riscurile de escaladare” în Ucraina cresc, lumea se îndreaptă „cu ochii larg deschişi” către „un război mai extins”, a declarat luni secretarul general al ONU în faţa Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 

Antonio Guterres a afirmat că „trebuie să ne apucăm de treabă”. FOTO EPA EFE (Arhivă)

  Război în Ucraina, criză climatică, sărăcie extremă: „Am început anul 2023 cu o convergenţă de provocări nemaivăzute în viaţa noastră", a declarat Antonio Guterres, scrie Agerpres.

De asemenea, grupul de oameni de ştiinţă care gestionează ceasul Apocalipsei a estimat recent că omenirea nu a fost niciodată atât de aproape de sfârşitul lumii, aflat acum la 90 de secunde înainte de „miezul nopţii", a amintit el, considerând aceasta un semnal de alarmă. 

Trebuie să ne trezim şi să ne apucăm de treabă", a insistat el, enumerând o listă de probleme urgente pentru 2023. În fruntea acestei liste se află războiul din Ucraina. 

Perspectivele de pace continuă să se diminueze. Riscurile unei escalade şi ale unui carnagiu continuă să crească", a avertizat responsabilul ONU. 

Mi-e teamă ca lumea să nu se îndrepte ca un somnambul spre un război mai extins, dar mi-e teamă că de fapt o face cu ochii larg deschişi", a spus el, înainte de a-şi exprima îngrijorarea cu privire la alte ameninţării la adresa păcii, de la conflictul israeliano-palestinian până în Afganistan, trecând prin Myanmar, Sahel sau Haiti.     

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort