INFOGRAFIE Estul Ucrainei trage spre Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Separatiştii au anunţat formarea unui „Guvern provizoriu al Republicii Donbas“. Moscova a avertizat autorităţile de la Kiev să nu intervină, pentru că există riscul unui război civil.

Parlamentul de la Kiev a adoptat, ieri, o serie de modificări la Codul Penal, prin care sunt înăsprite pedepsele pentru încălcarea integrităţii teritoriale, pe fondul tensiunilor din estul rusofon al Ucrainei. Demersul intervine în urma ameninţărilor de secesiune apărute în estul rusofon al Ucrainei, unde activiştii separatişti au proclamat

o „republică populară“ la Doneţk şi au cerut alipirea la Rusia, ceea ce, potrivit autorităţilor de la Kiev, face parte dintr-un plan de „dezmembrare“ a ţării.

Unul dintre liderii activiştilor proruşi din oraşul ucrainean Doneţk, Vadim Cerniakov, a anunţat, ieri, formarea unui „Guvern provizoriu al Republicii Donbas“. El a mai anunţat că grupuri de autoapărare proruse deţin controlul asupra şoselelor, aeroporturilor şi gărilor. Ministrul de Interne ucrainean, Arsen Avakov, a spus că la Harkov a avut loc o operaţiune antiteroristă în urma căreia clădirea ocupată de protestatarii proruşi a fost eliberată şi 70 de „separatişti” au fost arestaţi. Separatişti de „import“ Washingtonul susţine că în estul Ucrainei acţionează provocatori plătiţi dinafară, iar un incident petrecut la Harkov pare să confirme acest lucru.

Luni, mai multe persoane au intrat cu forţa în Teatrul de Operă şi Balet şi au cerut o întrevedere cu primarul. Potrivit unui jurnalist, se pare că persoanele nu erau din oraş, deoarece au crezut că sunt la primărie. Atunci când au văzut sala de concert au plecat dezamăgiţi, potrivit postului de radio Ecoul Moscovei.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a respins avertismentele americane la adresa politicii Kremlinului faţă de Ucraina şi a cerut autorităţilor de la Kiev să prezinte un proiect al noii Constituţii ucrainene înaintea oricăror discuţii internaţionale pentru rezolvarea crizei. În plus, şeful diplomaţiei ruse a spus că noua lege fundamentală a Ucrainei va trebui să reflecte interesele rusofonilor din fosta republică sovietică, care trebuie cooptaţi şi la eventualul proces de negocieri cu participarea UE, Statelor Unite, Rusiei şi a „taberelor” din Ucraina. 

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat Rusia că dacă va interveni militar în estul Ucrainei va face „o greşeală istorică” cu „consecinţe grave” pentru relaţia dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova şi care „va izola şi mai mult Rusia pe plan internaţional”. Ieri, Rusia a fost privată de vot în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Putin, presat de timp 

Expertul militar rus Pavel Felgenhauer, citat de Europa Liberă, spune că forţele armate ale Federaţiei Ruse concentrate la frontiera cu Ucraina sunt în stare de alertă maximă, iar riscul unui atac militar este foarte mare în perioada următoare, şi asta pentru că armata nu poate fi menţinută prea mult timp în actuala stare de alertă maximă. El mai spune că scopul Moscovei este federalizarea Ucrainei, o federalizare în care o parte importantă a ţării, cea rusofonă, să devină un de-facto protectorat rusesc, care va gravita în jurul Rusiei şi al Uniunii Vamale. Şi acest scop poate fi obţinut fie pe cale militară, fie pe cale indirectă.

„Dacă Moscova va opta pentru varianta militară, atunci va trebui să acţioneze acum“, susţine expertul. Pavel Felgenhauer este de părere că oricare ar fi scenariul ales de Moscova, ca expert, nu vede nicio variantă în care Rusia ar ieşi victorioasă, fie că ucrainenii vor riposta militar sau nu. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat