Incident în închisoarea în care se află Sarkozy. Deținuții care l-au amenințat pe fostul președinte francez au fost ridicați de poliție

0
Publicat:

Poliţia franceză a preluat miercuri trei deţinuţi din închisoarea La Sante din Paris care îl ameninţaseră pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, închis acolo de marţi.

Sarkozy a fost amenințat în închisoare FOTO Arhivă

Pe rețelele de socializare a circulat un videoclip în care Sarkozy este insultat şi ameninţat la sosirea în penitenciarul unde a început să execute o condamnare la cinci ani de detenţie. Se pare că filmarea a fost făcută de un deţinut.

Procuratura a deschis o anchetă privind ameninţările cu moartea, relatează Agerpres.

Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a început să execute o condamnare la cinci ani de închisoare pentru conspiraţie în vederea obţinerii de fonduri pentru campania electorală de la fostul dictator libian Moammar Gaddafi.

El este izolat într-o celulă individuală şi protejat în continuare de doi agenţi, instalaţi în altă celulă, lângă a sa. Avocatul său a afirmat că fostul şef al statului nu beneficiază de niciun tratament special.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie