Giorgia Meloni nu e de acord cu împărţirea actuală a funcţiilor în UE: „Nu se ţine cont de ce au spus cetăţenii la urne”

0
Publicat:

Ajunsă în Parlamentul European după ce partidul său a câştigat alegerile europarlamentare din Italia, prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu este de acord cu alianţa dintre Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta), socialişti şi liberali, care şi-au împărţit principalele trei funcţii din structurile UE.

Ursula von der Leyen ar putea avea nevoie de sprijinul Giorgiei Meloni. Foto arhivă

Criticile ei s-au îndreptat miercuri către acordul convenit înaintea summitului din această săptămână, potrivit căruia Ursula von der Leyen îşi va păstra postul de preşedinte al Comisiei Europene, fostul premier socialist portughez Antonio Costa va fi preşedintele Consiliului European, iar premierului eston, liberala Kaja Kallas, îi va reveni funcţia de şef al diplomaţiei UE, relatează Agerpres, citând ANSA şi Reuters.

Cele trei mari familii aprlamentare dispun de voturi pentru a trece acest pachet prin Consiliul liderilor UE, însă, pentru a câştiga preşedinţia CE, Ursula von der Leyen are nevoie de aprobare din partea PE, unde calculele matematice arată că are nevoie de un sprijin mai larg.

În acest context, criticile Giorgiei Meloni, marea căştigătoare a alegerilor din 9 iunie, dar şi gazdă a celui mai recent summit G7, ar putea să-i creeze probleme creştin-democratei Ursula von der Leyen.

„Greşeala ce este pe punctul de a fi făcută, prin impunerea logicii unei majorităţi fragile, destinate, probabil, să aibă dificultăţi în timpul legislaturii parlamentare, este una  majoră, nu pentru centru-dreapta sau pentru Italia, ci pentru o Europă care nu pare să înţeleagă provocările cu care se confruntă sau, dacă le înţelege, preferă, oricum, să acorde prioritate altor lucruri”, a spus Meloni, preşedintele grupului Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), din care face parte partidul ei, Fraţii Italiei (FdI).

„Dacă vrem să facem un bun serviciu Europei şi credibilităţii sale, trebuie să arătăm că am înţeles erorile trecutului şi avem cea mai mare consideraţie pentru cetăţeni, care cer o Europă mai concretă, mai puţin ideologică. Nu mi se pare că a apărut până acum o disponibilitate de a se ţine cont de ceea ce au spus cetăţenii la urne”, a adăugat ea, într-un discurs în Camera Deputaţilor a parlamentului italian.

Acordul pentru împărţirea funcţiilor de top din Uniunea Europeană va fi supus spre confirmare laîmpărţirea funcţiilor de liderilor UE, care va începe joi la Bruxelles. Dacă va fi aprobat, ar însemna o continuitate cu trecutul, facţiunile pro-UE urmând să păstreze puterea, în pofida unei creşteri a sprijinului pentru partidele eurosceptice şi de extremă dreapta la recentele alegeri pentru Parlamentul European.

Potrivit unor diplomaţi, Ursula von der Leyen i-ar putea cere sprijinul lui Meloni, care până acum a fost ignorată în întâlnirile informale dintre diferiți lideri, deoarece partidul ei nu face parte din marile familii politice europene. Ea i-ar putea oferi Giorgiei Meloni, o vicepreședinție sau o vicepreședinție executivă în cadrul următoarei organigrame a Comisiei Europene, ştiut fiind faptul că premierul italian vizează acest lucru.

Giorgia Meloni se bazează pe rezultatele bune obşinute de grupul de care aparține în camera europeană, Conservatorii și Reformiștii (ECR), forța din care mai fac parte conservatorii polonezi din Lege și Justiție (PiS) și Vox din Spania, cărora li se adaugă şi Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”