Germania se va consulta cu Franţa şi Marea Britanie pe tema luptătorilor Statului Islamic capturaţi în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptători ai Statului Islamic

Germania consideră că cererea preşedintelui american Donald Trump adresată mai multor ţări europene de a lua înapoi şi judeca 800 de luptători străini ai Statului Islamic capturaţi în Siria va fi greu de realizat.

Într-o declaraţie la televiziunea ARD, Heiko Maas, a mai spus că ţara sa va purta consultări în această privinţă cu Franţa şi Marea Britanie pentru a se lua o decizie comună. 

Alţi politicieni germani au criticat tonul cererii preşedintelui american. „Statele Unite cer Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi altor aliaţi europeni să primească înapoi peste 800 de combatanţi ai ISIS pe care i-am capturat în Siria şi să-i judece”, a scris pe Twitter Donald Trump la sfârşitul săptămânii trecute.

Solicitarea adresată de preşedintele american Donald Trump statelor europene, de a lua înapoi 800 de luptători străini ai Statului Islamic (SI), va fi "extraordinar de dificil de pus în aplicare", a declarat duminică ministrul german de externe Heiko Maas, informează luni dpa.

Întoarcerea lor ar fi posibilă numai atunci când va fi sigur că aceşti oameni vor fi trimişi imediat în faţa instanţei şi când vor fi ţinuţi în custodie", a declarat Maas în cadrul programului de televiziune "Anne Will" al canalului ARD.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, autorităţile au nevoie de informaţii şi investigaţii penale care nu ar putea fi garantate, a spus el. "Şi atât timp cât această situaţie se menţine, cred că ar fi extrem de dificil de implementat" cererea preşedintelui american, a precizat şeful diplomaţiei germane. El a adăugat că persoanele care deţin cetăţenia germană au dreptul să revină în Germania, dar a menţionat că în Siria nu există, în prezent, nicio modalitate de a verifica revendicările de acest tip. În concluzie, ministrul german de externe a anunţat că o decizie privind modul de acţiune va fi luată de Germania împreună cu Franţa şi Marea Britanie.

Norbert Roettgen, un membru proeminent al Partidului Creştin-Democrat al cancelarului Angela Merkel şi preşedinte al comisie de politică externă a parlamentului german, a respins, de asemenea, solicitarea preşedintelui Trump. "Această cerere a preşedintelui american nu este constructivă, atât în privinţa tonului, cât şi a conţinutului", a declarat el pentru ediţia de luni a ziarului Passauer Neuen Presse. "Dacă începi să pasezi responsabilitatea de la unul la altul, aceasta nu este o abordare constructivă sau promiţătoare", a continuat el, adăugând că problema legată de cum trebuie acţionat în privinţa luptătorii străini ai SI trebuie abordată în comun.

Alţi politicieni germani au criticat tonul cererii preşedintelui american. „Statele Unite cer Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi altor aliaţi europeni să primească înapoi peste 800 de combatanţi ai ISIS pe care i-am capturat în Siria şi să-i judece”, a scris pe Twitter Donald Trump la sfârşitul săptămânii trecute.

Mai mulţi miniştri de externe din UE şi guvernul britanic au respins luni cererea preşedintelui american Donald Trump ca ţările europene să îi repatrieze pe luptătorii străini capturaţi în Siria, dar au recunoscut în acelaşi timp că statele membre trebuie să gestioneze această chestiune sensibilă, relatează DPA şi AFP.

"Este o problemă. Noi, în Europa, suntem conştienţi de asta", a spus ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn înaintea discuţiilor de la Bruxelles cu omologii săi din Uniunea Europeană, criticându-l în acelaşi timp pe Trump că a ridicat această chestiune pe Twitter.

"Dacă vrem să găsim o soluţie raţională, atunci trebuie să discutăm. Nu să facem schimburi de postări pe Twitter, pentru că nu are niciun sens", a spus el.

Şefa diplomaţiei austriece Karin Kneissl a declarat de asemenea că nu înţelege cererea lui Trump, adăugând că "nu ar fi în interesul nimănui" să elibereze luptători străini care au fost capturaţi de coaliţia internaţională şi de combatanţii kurzi cu mari riscuri.

În acelaşi timp, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a spus că una "din cele mai mari provocări" ale Europei este să împiedice revenirea luptătorilor străini.

Totodată, guvernul britanic a transmis luni că luptătorii străini ai Statului Islamic ar trebui judecaţi acolo unde au fost comise crimele, respingând astfel apelul preşedintelui american.

"Luptătorii străini trebuie aduşi în faţa justiţiei în conformitate cu procedura legală adecvată în jurisdicţia cea mai potrivită. Când acest lucru este posibil, asta ar trebui să aibă loc în regiunea unde sunt comise crimele", a spus un purtător de cuvânt al premierul britanic Theresa May.

După ce iniţial şi-a exprimat reticenţa, Parisul ia acum în considerare întoarcerea cetăţenilor săi. O sursă apropiată de acest dosar în Franţa a evocat un număr de 150 de francezi aflaţi în această situaţie, dintre care 90 de minori.

În Belgia, ministrul de justiţie Koen Geens a cerut duminică o "soluţie europeană", făcând apel "la o reflecţie calmă şi la analizarea soluţiei care implică cele mai puţine riscuri la adresa securităţii".

Administraţia semiautonomă kurdă din Siria refuză să îi judece pe străini şi vrea să îi trimită în ţările lor de origine. Însă puterile occidentale se arată reticente în contextul ostilităţii unei părţi a opiniei publice.

Subiectul urmează să fie discutat luni de miniştrii de externe din UE la Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte