Franţa pune presiuni pentru înarmarea opoziţiei siriene
0Ministrul francez al Afacerilor Externe a declarat că va discuta cu omologii săi europeni pentru a cere furnizarea de arme către coaliţia de opoziţie din Siria.
Guvernul francez plănuieşte să relaxeze embargoul UE asupra înarmării Siriei pentru a se asigura că ”armament defensiv” va ajunge la forţele care luptă cu regimul Bashar al-Assad.
Franţa este prima putere occidentală care a recunoscut coaliţia de opoziţie ca ”singurul reprezentant legitim al poporului sirian”. Potrivit reprezentanţilor coaliţiei, unificarea opoziţiei era singura condiţie pusă de statele vestice pentru a furniza sprijin, inclusiv militar, în vederea înlăturării preşedintelui al-Assad.
Reprezentanţii opoziţiei siriene vor avea în viitorul apropiat reuniuni la Paris şi Londra. Membrii coaliţiei şi activiştii pentru drepturile omului susţin că mai bine de 36.000 de persoane au fost ucise din martie, când au izbucnit revoltele faţă de regimul al-Assad.
Se va pune problema pentru că aşa ne-a cerut coaliţia. este ceva ce Franţa poate face doar într-o acţiune coordonată cu alte state europene.
”Armament defensiv”
Laurent Fabius, ministrul francez de Externe, a declarat că Franţa este reticentă în a livra şi mai mult armament în Siria, însă există pericolul de a lăsa zone controlate de opoziţie expuse în faţa potenţialelor atacuri ale forţelor armate siriene.
”Pentru moment, există un embargo, aşa că nu sunt livrate arme din partea europeană. Problema fară îndoială că va fi ridicată în ceea ce priveşte armamentul defensiv”, a declarat Fabius pentru postul de radio RTL.
Coaliţia Naţională a Forţelor Revoluţionare şi de Opoziţie din Siria a cerut statelor europene să o recunoască drept guvernul de tranziţiei al statului, pentru a-i permite în acest fel să cumpere arme pentru a intensificarea eforturilor de a-l înlătura pe Bashar al-Assad.
”Se va pune problema pentru că aşa ne-a cerut coaliţia”, a spus Fabius, adăugând că ”este ceva ce Franţa poate face doar într-o acţiune coordonată cu alte state europene”.
Parisul încă discută cu Moscova şi cu Trimisul Special al ONU în ţară, Lakhdar Brahimi, pentru a găsi o soluţie. Cu toate acestea, Alexandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat că oferirea de sprijin militar pentru opoziţia siriană ar reprezenta o ”încălcare grosolană a legislaţiei internaţionale”, potrivit agenţiei de presă Interfax.