Franţa a realizat o premieră energetică. Primul reactor nuclear conectat la reţeaua naţională în ultimii 25 de ani

0
Publicat:

Într-un moment simbolic pentru industria nucleară, Franţa a conectat sâmbătă reactorul Flamanville 3 la reţeaua sa energetică, marcând prima extindere a reţelei nucleare din ultimele două decenii şi jumătate. Anunţul a fost făcut de Electricité de France (EDF), operatorul naţional de energie, care a subliniat importanţa acestui pas în contextul ambiţioaselor planuri energetice ale ţării, transmite Reuters.

Centrala nucleară din Franța/ FOTO:EPA/EFE

Flamanville 3, un reactor european sub presiune, a intrat în funcţiune la începutul lunii septembrie, cu 12 ani mai târziu decât prevederile iniţiale, dar şi la un cost mult mai mare decât estimările iniţiale. Deşi construcţia acestuia a fost estimată iniţial la 3,3 miliarde de euro, proiectul a ajuns să coste aproximativ 13 miliarde de euro, de patru ori mai mult. „Echipele EDF au realizat la ora 11:48 conectarea reactorului Flamanville 3 la reţeaua naţională de energie electrică. Reactorul produce acum energie”, au transmis oficialii EDF.

Acest reactor de 1,6 gigawaţi, cel mai mare din Franţa, este acum parte dintr-o flotă nucleară de 56 de reactoare, care furnizează mai mult de două treimi din energia electrică a ţării. Flamanville 3 se alătură unor proiecte similare din China şi Finlanda, fiind unul dintre cele mai mari din lume. Deşi conectarea sa la reţea are loc într-o perioadă de consum scăzut, în care Franţa exportă cantităţi record de energie electrică, se estimează că la capacitate maximă, noul reactor va furniza electricitate pentru mai mult de două milioane de locuinţe.

Evenimentul reprezintă o victorie simbolică pentru EDF, dar și un pas important în realizarea planurilor de tranziţie energetică ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a anunţat intenţia de a construi încă şase reactoare nucleare. Cu toate acestea, rămân întrebări legate de finanţarea şi calendarul acestor noi proiecte, într-un sector marcat de întârzieri şi costuri mai mari decât se preconizase.

Luc Rémont, directorul general al EDF, a descris conectarea reactorului Flamanville 3 drept „un eveniment istoric” pentru întregul sector nuclear din Franţa, în timp ce autorităţile speră ca acesta să aducă o sursă de energie stabilă, mai ales în lunile reci, reducând dependenţa de centralele pe gaz.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete