Forțele armate ucrainene adoptă o strategie militară aptă să le pună în valoare resursele pe timp de iarnă

0
Publicat:

Armata ucraineană a decis să se baricadeze în tranşee în faţa unei ierni lungi şi grele pentru a frâna actuala ofensivă rusă pe toate fronturile şi a nu pierde mai mult teritoriu, mai ales în regiunea Doneţk, relatează vineri agenţia EFE, conform Agerpres.

Iarnă pe frontul din Ucraina. Foto: Arhiva Adevărul

"Unităţile Serviciului Statal de Transporturi Speciale construiesc fortificaţii în zonele desemnate", a informat Statul Major ucrainean, fără a da mai multe detalii.

Până acum, Ucraina nu a optat pentru o asemenea tactică defensivă, întrucât a sperat că trupele sale urmau să reuşească în contraofensiva lansată pe 4 iunie eliberarea unor mari porţiuni din teritoriul ocupat de Rusia, dar la ora actuală contraofensiva ucraineană pare blocată complet.

Structuri excavate sub pământ şi consolidate cu buşteni şi beton

Odată ce trupele sale au trecut în defensivă în ultimele săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat construirea de fortificaţii pentru a opri înaintarea inamicului în ofensiva lansată de trupele ruse la începutul lunii octombrie.

Aceste construcţii fortificate amintesc de tactica pe care însăşi armata rusă a folosit-o în timp ce era ameninţată de contraofensiva ucraineană, tactică ce s-a dovedit apoi a fi una de succes şi este cunoscută ca "linia Surovikin", numele generalului rus artizan al acestei defensive, dar între timp căzut în dizgraţie după ce a fost suspectat că ar fi sprijinit în iunie rebeliunea mercenarilor Wagner conduşi de Evgheni Prigojin.

Respectivele linii defensive complexe, amenajate pe mai multe niveluri şi protejate de câmpuri de mine sunt considerate cauza principală a eşecului contraofensivei ucrainene, în care Kievul a pierdut încă din primele zile numeroase efective de soldaţi şi echipamente în asaltul brigăzilor sale mecanizate asupra poziţiilor ruse pe trei axe de atac în provinciile Zaporojie şi Doneţk.

Strategia defensivă poate fi, temporar, o mișcare armată avantajoasă

În marea sa conferinţă de presă de la final de an, preşedintele Zelenski a dat ca exemplu fortificaţiile deja construite pe sectorul de front din provincia nord-estică Harkov, unde armata rusă a mobilizat mari resurse pentru a încerca să cucerească oraşul strategic Kupiansk, şi a cerut ca aceste structuri să fie ridicate şi în celelalte sectoare ale frontului, reproşându-le totodată comandanţilor armatei că nu au făcut deja acest lucru. "Când văd asta aici, dar nu şi în alte regiuni, le pun întrebări concrete comandanţilor militari din alte sectoare. Este suficient ? Şi atunci de ce (protecţia) este mai slabă decât în Harkov ?", a întrebat Zelenski.

Acesta este şi cazul sectorului de la Avdiivka, oraşul din provincia estică Doneţk pe care ruşii încearcă de trei luni să-l cucerească. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank din SUA, a admis joi în raportul său zilnic că trupele ruse au avansat uşor în direcţia acestui oraş. Generalii ucraineni estimează la circa 25.000 efectivele de militari concentrate de armata rusă în acea zonă a frontului, unde trupele ruse au înregistrat, potrivit Kievului, circa 80% din pierderile totale suferite în acest război în ultimele luni.

Pe ansamblu, Kievul recunoaşte că trupele ruse au înaintat pe mai multe sectoare ale frontului, dar nu mai mult de doi kilometri. De partea sa, şi Moscova a admis că, în pofida eşecului contraofensivei, "cu preţul unor pierderi colosale, armata ucraineană a obţinut înaintări minore pe flancul (regiunii sudice) Zaporojie, fără a reuşi să depăşească nici măcar zona de apărare tactică a trupelor" ruse, potrivit unei declaraţii a şefului Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov.

Acesta a mai susţinut că, în plus faţă de menţinerea poziţiilor, trupele ruse îşi "extind constant zona de control în toate direcţiile".

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”