Europa își ridică un „Zid de drone” pe flancul estic. Ce este și la ce servește?

Un nou concept de apărare colectivă prinde contur în Europa: o rețea unitară de protecție aeriană împotriva atacurilor cu drone, întinsă de-a lungul granițelor estice ale Uniunii Europene. Inițiativa, denumită informal „Zidul de drone”, vine ca răspuns la intensificarea incidentelor aeriene provocate de Federația Rusă și a fost prezentată public de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un context tot mai tensionat în regiune.

Conform The New York Times, proiectul este analizat la cel mai înalt nivel și ar putea deveni una dintre componentele centrale ale strategiei de apărare europeană în următorii ani. Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au discutat această propunere în cadrul reuniunii de miercuri de la Copenhaga.

De la ideea politică la o rețea defensivă

Conceptul aparține Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și a fost formulat într-un moment simbolic: exact în ziua în care drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. În săptămânile ce au urmat, incidente similare au fost înregistrate în România, iar în Estonia au fost identificate trei avioane de vânătoare MiG-31. Aceste episoade au determinat o reacție promptă: primul apel de coordonare între liderii Bulgariei, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Slovaciei, Finlandei și Danemarcei — țară care deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE.

Majoritatea acestor state dezvoltă deja tehnologii proprii de drone sau sisteme anti-drone, dar ideea din spatele „Zidului de drone” este crearea unei rețele integrate, capabilă să detecteze, să urmărească și, la nevoie, să neutralizeze vehicule aeriene fără pilot care încalcă spațiul aerian european.

Un zid digital, nu un gard fizic

Nu este vorba despre o construcție fizică, ci despre o infrastructură defensivă comună: o rețea de radare, senzori acustici, sisteme de bruiaj și instrumente de schimb de date în timp real între țările de pe flancul estic al Europei. Ucraina, care în ultimii ani a devenit un laborator în timp real pentru războiul cu drone, va juca un rol-cheie, oferind expertiza acumulată pe front.

În centrul acestei inițiative se află ideea unei apărări proactive, adaptate la noile amenințări hibride: drone ieftine, dar capabile să afecteze infrastructură civilă și militară, lansate de la distanțe mari sau ghidate de inteligență artificială.

Încă în fază de proiect

Deocamdată, caracteristicile tehnice ale acestui „zid” sunt în curs de definire. Nu s-au stabilit încă sursele de finanțare și nici un calendar clar de implementare. Dar ideea are sprijin politic și este considerată o prioritate strategică.

Presa internațională subliniază că sistemul de apărare împotriva dronelor nu este un demers izolat, ci parte a unui ansamblu mai amplu de măsuri care vizează consolidarea flancului estic al NATO. Se discută în paralel despre intensificarea securității maritime în Marea Neagră și Marea Baltică, dar și despre crearea unei rețele de supraveghere prin satelit, care să permită monitorizarea în timp real a deplasărilor militare din regiune.

Divergențe între aliați

Inițiativa vine însă într-un moment în care consensul din interiorul NATO începe să se fisureze. Potrivit mai multor surse, Polonia analizează posibilitatea de a permite armatei sale să doboare drone și avioane rusești aflate în spațiul aerian al Ucrainei sau al Belarusului — o decizie care, dacă va fi adoptată, ar marca o schimbare radicală de politică și ar putea escalada rapid tensiunile cu Moscova.

Reacția Kremlinului a fost promptă: astfel de acțiuni sunt considerate „provocări periculoase” și „fantezii rusofobe”, cu potențialul de a declanșa un conflict militar direct între Rusia și Alianța Nord-Atlantică.

În acest timp, experții avertizează că dronele de tip „Shahed” și „Geran” aflate în arsenalul rus pot lovi deja ținte din întreaga Europă: din Scandinavia până în sudul Italiei sau vestul Franței.

Europa, între semnal și reacție

Inițiativa europeană nu este doar o măsură militară, ci și un semnal politic: Uniunea Europeană își afirmă capacitatea de reacție în fața provocărilor externe și încearcă să își definească propriul cadru de securitate, independent de prioritățile de peste Atlantic.

Cu toate acestea, implementarea unui astfel de proiect necesită nu doar tehnologie și bani, ci și un nivel rar de coordonare între statele membre — o provocare majoră într-un peisaj geopolitic marcat de divergențe, ezitări și crize suprapuse.