Emmanuel Macron propune un armistițiu de 30 de zile în Ucraina: „Nu doar trei zile, cât să dea bine pentru parada de pe 9 mai”

0
Publicat:

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat vineri, 9 mai, că își dorește să ajungă „în următoarele ore și zile” la un plan comun americano-european care să stabilească un armistițiu de 30 de zile în războiul din Ucraina. Măsura ar urma să fie însoțită de sancțiuni economice severe împotriva părții care nu respectă acordul.

Emmanuel Macron. FOTO: Platformax

„Trebuie ca rușii să spună da. Nu doar trei zile, cât să dea bine pentru parada de pe 9 Mai. Nu, 30 de zile”, a declarat Macron într-un interviu acordat postului polonez Telewizja Polska, conform News.ro.

Inițiativa vine în contextul în care liderii europeni care susțin militar Kievul urmează să se reunească sâmbătă, în format mixt, la Kiev, pentru a discuta posibile garanții de securitate pentru Ucraina după o eventuală încheiere a conflictului.

State precum Regatul Unit, Franța și țări nordice au anunțat deja susținerea propunerii unui armistițiu necondiționat pe 30 de zile, avansată de președintele american Donald Trump.

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a vorbit despre o „abordare concertată” a aliaților occidentali și a menționat că Rusia va fi vizată de sancțiuni dacă refuză încetarea focului.

Macron a lăsat să se înțeleagă că armistițiul ar putea deschide calea pentru negocieri directe ruso-ucrainene privind cele mai sensibile teme, mai exact controlul asupra unor orașe-cheie, centralele nucleare și eventuale concesii teritoriale, în schimbul unei păci „robuste și durabile”.

Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a reiterat că nu este dispus să „ofere cadou” niciun teritoriu lui Vladimir Putin, în timp ce SUA par să ia în calcul o eventuală recunoaștere a regiunilor ocupate de Rusia.

Moscova revendică anexarea Peninsulei Crimeea și a patru regiuni din estul și sudul Ucrainei: Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO