Ar fi putut Ucraina să oprească anexarea Crimeei în 2014?
0„Nimeni nu-i cere (președintelui Volodimir) Zelenski să recunoască Crimeea drept teritoriu rusesc, dar dacă vrea Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea acum 11 ani, când a fost predată Rusiei fără să se tragă niciun foc de armă?”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social pe 23 aprilie. Președintele american ignoră anumite evenimente importante și stări de lucruri de la acea vreme făcând această afirmație, scrie Kyiv Independent.
Rusia a pregătit ani de zile terenul pentru a prelua Crimeea. În plus, rușii au profitat de criza politică ce a urmat înlăturării președintelui pro-rus de atunci, Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia pe 21 februarie 2014.
Prezența militară puternică a permis Moscovei să preia rapid controlul asupra Crimeei în mai puțin de o lună.
Forțele speciale rusești fără însemne au ocupat clădirea Consiliului Suprem și a Consiliului Miniștrilor Crimeei în noaptea de 27 februarie 2014. Câteva săptămâni mai târziu, soldații ruși au preluat controlul asupra aeroporturilor, unităților militare ucrainene și marinei. Deși au făcut-o în mare parte fără rezistență armată, trupele ucrainene staționate la baza aeriană Balbek au luptat totuși împotriva trupelor ruse.
103 cadeți, 2.239 soldați și marinari și 1.649 ofițeri ai Forțelor Armate Ucrainene au rezistat vreme de aproape o lună într-o încercuire completă rusească în Crimeea, a scris recent președintele ucrainean interimar de atunci, Oleksandr Turcinov, pe site-ul său, pe 14 aprilie, drept răspuns la afirmațiile conform cărora soldații ucraineni staționați în Crimeea nu primiseră ordin să-și apere pozițiile.
Deși semnaseră Memorandumul de la Budapesta (1994), prin care s-au angajat să susțină integritatea teritorială a Ucrainei în schimbul predării arsenalului nuclear de către Kiev, SUA și Regatul Unit nu au intervenit, mai ales în condițiile unor garanții vagi ale acordului în locul unor angajamentele ferme de a proteja Ucraina în caz de agresiune armată.
„Au explicat că nu voiau să-l irite pe Vladimir Putin sau să provoace un război la scară largă în inima Europei. Ucraina nu a primit niciun glonț”, și-a amintit Turcinov.
Rusia avea deja un plan bine pus la punct
Rusia a acționat pas cu pas, ajutată de guvernul lui Ianukovici.
De pildă, Ianukovici și președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, au semnat la 21 aprilie 2010, acordurile de la Harkov prin care era prelungit contractul de închiriere pentru staționarea Flotei Mării Negre la Sevastopol până în 2042.
Totodată, erau ridicate orice fel de restricții privind mișcările trupelor rusești în jurul peninsulei, „creând toate premisele necesare pentru ocupație”, a scris Turcinov.
Rusia oferea la schimb un preț mai mic al gazului rusesc pentru Ucraina, prin aplicarea unei reduceri sub forma anulării taxelor vamale.
„Aceasta era o amenințare, deoarece în orice moment, acest grup (de forțe) ar fi putut lansa acțiuni la scară mai largă împotriva țării noastre”, explica Vadim Skibițki, șef adjunct al agenției de informații militare a Ucrainei (HUR), pentru Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) în 2021.
Între 2010 și 2014, Rusia a început să introducă pe ascuns în Crimeea echipamente modernizate sau recondiționate pentru a-și consolida forțele militare, potrivit serviciilor de informații ucrainene (HUR). Agenția a înregistrat, de asemenea, incidente în care Rusia a confiscat echipamente de navigație ucrainene în 2011 și 2012.
Trupele rusești formau, de asemenea, activ noi brigăzi în peninsula Crimeea.
De partea cealaltă, armata ucraineană se confrunta de multă vreme cu tăieri de fonduri. O reformă continuă a armatei a dus la desființarea Corpului 32 de Armată și la retragerea Regimentului 3 de Forțe Speciale Separate, ambele staționate în Crimeea.
Sub președinția lui Viktor Iușcenko, între 2005 și 2010, problema capacității de luptă a armatei ucrainene și a potențialei aderări la NATO a fost ridicată în mod regulat. Aceste discuții au ajuns însă în impas sub președinția lui Ianukovici.
Spre sfârșitul mandatului său, Iușcenko a declarat că armata ucraineană a devenit „victima intrigilor politice”, insinuând că dezacordurile din cadrul guvernului au dus la sărăcirea armatei.
Situația din jurul peninsulei s-a încins și mai mult la sfârșitul anului 2013. În ajunul Jocurilor Olimpice de la Soci, un oraș de pe coasta Mării Negre, Rusia a anunțat necesitatea luării unor măsuri suplimentare de securitate pentru a asigura siguranța în timpul evenimentului sportiv.
„Folosind această explicație, armata rusă a exersat blocarea apelor maritime, precum și a spațiului aerian, și a efectuat diverse operațiuni de recunoaștere. Au folosit aeronave de recunoaștere și de detectare radar cu rază lungă de acțiune. De asemenea, au desfășurat activități agresive de recunoaștere împotriva Ucrainei ”, a declarat Skibițki pentru RFE/RL.
La sfârșitul lunii februarie 2014, trupele aeropurtate rusești din regiuni precum Tula, Riazan și Kubinka au fost plasate în alertă maximă și au început să se deplaseze spre coasta Mării Negre.
Ucraina avea capacitate restrânsă de răspuns în acel moment.
Cum a pierdut Ucraina timp prețios de pregătire
Kremlinul a început ocuparea Crimeii în timp ce Kievul era cuprins de haos după ce Ianukovici a fugit la Rostov-pe-Don în urma revoluției EuroMaidanul. În loc să organizeze apărarea Crimeei, asociații pro-ruși ai fostului președinte erau și ei ocupați să fugă din Ucraina.
„Întreaga politică a lui Ianukovici a început să iasă la iveală: a slăbit statul ucrainean, deschizând calea atât pentru viitoarea anexare a Crimeei, cât și pentru încercarea de a separa regiunile estice și sudice de restul țării”, se arată într-un raport al Institutului din Varșovia publicat în 2018. Rusia a lansat o invazie a regiunilor estice ale Ucrainei folosind intermediari după ce a anexat Crimeea și a încercat să semene instabilitate în sud.
După ce a fost instituit un guvern interimar la Kiev, o reuniune secretă a Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a avut loc pe 28 februarie 2014, la aproape o săptămână după ce forțele rusești și-au început operațiunea în peninsulă.
Participanții au decis să pună Forțele Armate Ucrainene în alertă maximă de luptă, să facă apel la țările garante ale Memorandumului de la Budapesta, să consolideze apărarea infrastructurii critice și să creeze un sediu operațional pentru a răspunde la situația din Crimeea.
Dar s-au luat alte decizii.
Amiralul ucrainean Denis Berezovski a preluat conducerea Marinei Ucrainene pe 1 martie 2014. A doua zi, a refuzat să se conformeze ordinelor autorităților ucrainene, dând ordine unităților subordonate din Crimeea să predea armele în depozite și să returneze echipamentul militar.
Conform unei transcrieri a ședinței NSDC din 28 februarie 2014, ministrul Apărării de atunci, Ihor Teniukh, a susținut că Ucraina avea 15.000 de soldați în peninsulă la sfârșitul lunii februarie 2014.
Turcinov a declarat ulterior că, de la începutul ocupației, 70% dintre soldații ucraineni și-au trădat jurământul militar, numărul lor scăzând la 4.000. Cu toate acestea, potrivit lui Teniukh, doar până la 2.000 de soldați ucraineni erau realmente pregătiți de luptă.
În timpul președinției sale, partidul lui Ianukovici, Partidul Regiunilor, în cooperare cu serviciile de informații rusești, a supravegheat îndeaproape Crimeea, pregătind terenul pentru viitoarea invazie, potrivit Institutului Varșovia. În special, unități militare ucrainene, poliție și ofițeri ai Serviciului de Securitate au fost infiltrați și capturați de agenți ai Moscovei.
„Dezorientarea politică, moralul scăzut, sprijinul financiar și logistic deficitar, precum și munca sistematică a agenților ruși în conducerea forțelor de securitate au dus la dezertări și dezertarea în masă către agresor a majorității soldaților și ofițerilor ucraineni staționați în Crimeea ocupată”, a declarat Turcinov.
„Majoritatea rămășițelor unităților noastre militare, încercuite și împrăștiate pe peninsulă, nu au fost capabile nici măcar să îndeplinească ordinele și cerințele de bază ale regulamentelor militare, asigurându-și apărarea pozițiilor cu arme”, a adăugat Turcinov.
În urma confiscării forțate a Crimeei, guvernul rus a organizat un referendum privind statutul peninsulei fără observatori internaționali și cu soldați ruși înarmați prezenți la secțiile de votare. La scurt timp după aceea, Rusia a declarat Crimeea parte a Rusiei, cimentând anexarea sa ilegală la 21 martie 2014. Majoritatea țărilor nu recunosc rezultatele referendumului.
„Viktor Ianukovici a predat Crimeea în mod deliberat. Nu a existat nicio presiune asupra lui din partea Federației Ruse”, a declarat Valentin Nalîvaicenko, fostul șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei, în timpul procesului în lipsă al lui Ianukovici în 2018.
Predarea Crimeei către Rusia fusese planificată încă din 2010, când președintele fugar Ianukovici a preluat funcția, a adăugat el.
La 24 martie 2014, Turcinov a semnat un decret prin care se punea în aplicare o decizie a NSDC de a reloca unități militare și agenții de aplicare a legii din Crimeea în alte regiuni ale Ucrainei.
În mai puțin de o lună, Rusia a început să invadeze și să ocupe parțial părți din estul Ucrainei .
Se încarcă comentariile...
