Doar 17% dintre germani au încredere în capacitatea armatei de a apăra țara, arată un sondaj
0Încrederea cetăţenilor în capacitatea armatei germane de a apăra ţara este scăzută, potrivit unui sondaj realizat de institutul de sondare Insa și publicat duminică, 24 mai.
Potrivit studiului, s-a constatat că doar 17% au aprobat pe deplin sau într-o oarecare măsură afirmaţia conform căreia Bundeswehr-ul (forţele armate germane - n.r.) ar putea apăra Germania în mod adecvat, în timp ce nu mai puţin de 72% au considerat că nu ar face-o, scrie Agerpres.
Doar 38% dintre respondenţi s-au declarat îngrijoraţi de un posibil atac din partea Rusiei, în timp ce 50% au afirmat că nu sunt îngrijoraţi. Acest ultim procent a fost în scădere faţă de 52% înregistrat în septembrie 2025.
A existat o îngrijorare considerabil mai mare cu privire la un posibil atac digital, două treimi dintre respondenţi exprimându-şi îngrijorarea cu privire la atacuri cibernetice, sabotaj sau dezinformare ţintită, în timp ce 22% s-au declarat puţin sau deloc îngrijoraţi în această privinţă.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.005 respondenţi în perioada 21-22 mai.
Cercetarea este publicată în contextul în care, la începutul lunii, Pentagonul anunțase retragerea a 5.000 de soldaţi din Germania, ţară care găzduieşte unul din cele mai mari contingente de trupe americane din afara teritoriului său, deşi președintele SUA, Donald Trump, a declarat ulterior că reducerea trupelor va fi „mult mai mare”.
Germania își pregătește infrastructura pentru război
Tot la începutul lunii, Bloomberg scria că Germania investește miliarde de euro în infrastructura logistică și porturi pentru a se pregăti de un posibil conflict, implicând tot mai mult sectorul privat.
În Bremerhaven, pe coasta germană a Mării Nordului, cel mai mare port auto din Europa trece printr-o modernizare de 1,35 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari).
Investiția finanțată de stat nu are scopul de a exporta mai multe vehicule Mercedes-Benz și VW, ci de a consolida cheiurile de încărcare pentru a putea transporta echipamente militare, precum un tanc Leopard de 60 de tone, către viitoare linii de front.
Inclus în bugetul Germaniei pentru 2026, proiectul face parte dintr-un efort mai amplu al celei mai mari economii din Europa de a se pregăti pentru un posibil război. În cazul în care Europa ar fi atacată, poziția centrală și resursele industriale ale Germaniei o plasează într-un punct strategic pentru a furniza echipamente trupelor.
Însă armata germană nu poate duce singură această sarcină și caută sprijin în sectorul privat pentru a acoperi lipsurile de capacitate. Asta înseamnă apelul la companii precum BLG Logistics, care gestionează mărfuri în Bremerhaven.
Invazia Rusiei în Ucraina și temerile privind o posibilă reducere a prezenței militare americane în Europa, alimentate de declarațiile lui Trump, au accelerat eforturile de reînarmare ale Germaniei și au schimbat strategiile unor mari companii de logistică.