Dezinformarea despre războiul din Ucraina: Meta a destructura o rețea rusească care viza patru mari țări europene

0
Publicat:

Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, a anunţat marţi că a destructurat o importantă reţea de dezinformare despre războiul purtat de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei.

FOTO Shutterstock

Operaţiunea, atribuită Moscovei, a început în mai şi a vizat în principal Germania, dar şi Franţa, Italia, Ucraina şi Marea Britanie, a explicat David Agranovich, un reprezentant al Meta, în cadrul unei discuţii cu jurnaliştii, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În centrul operaţiunii se aflau circa 60 de site-uri care imitau site-urile unor instituții de presă cunoscute, printre care publicațiile germane „Spiegel” şi „Bild”, cotidianul englez „The Guardian” sau agenţia italiană de presă ANSA.

Reţeaua rusească posta acolo articole care criticau Ucraina şi pe refugiaţii ucraineni sau susţineau Rusia, după care le distribuia pe YouTube, Facebook, Instagram, Telegram, Twitter sau site-uri de petiţii online, precizează AFP.

Însă unii jurnalişti de investigaţie au început să pună la îndoială autenticitatea acestor site-uri, determinând Meta să deschidă o anchetă.

„Probabil este vorba de cea mai importantă şi mai complexă operaţiune de origine rusească pe care am întrerupt-o de la începutul războiului din Ucraina”, existând „o combinaţie cu adevărat neobişnuită de sofisticare şi de forţă brută”, a declarat Agranovich.

Pe de o parte, imitarea unor site-uri existente, în mai multe limbi, a necesitat „o investiţie tehnică şi lingvistică importantă”, a remarcat el.

Pe de altă parte, răspândirea de articole pe reţelele de socializare s-a făcut în special prin achiziţii de publicitate sau de conturi false care nu au avut mare succes, fiind adesea detectate automat de sistemele de alertă ale Meta.

În total, compania cu sediul în California a blocat 1.633 de conturi, 793 pagini şi un grup pe Facebook, precum şi 29 de conturi pe Instagram.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist