Dezertorul grupării paramilitare ruse Wagner, arestat de poliţie în Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost mercenar al grupării paramilitare ruse Wagner, fugit în Norvegia în urmă cu circa zece zile, a fost arestat de poliţia norvegiană pe baza legii privind imigraţia, a anunţat luni poliţia, potrivit Agerpres.

Andrei Medvedev. FOTO Arhivă

Poliţia a confirmat arestarea, dar nu a precizezat motivele exacte ale măsurii şi nici nu a oferit alte comentarii.

„Persoana respectivă a fost arestată în virtutea legii privind imigraţia şi ne gândim la internarea sa într-o tabără pentru străini intraţi ilegal ( în ţară)”, a precizat Jon Andreas Johansen, responsabil al poliţiei însărcinat cu imigraţia, într-un email către AFP.

În vârstă de 26 de ani, Andrei Medvedev a trecut frontiera ruso-norvegiană în Marele Nord în noaptea de 12 spre 13 ianuarie şi a cerut azil în ţara scandinavă.

Andrei Medvedev s-a declarat pregătit, potrivit avocatului său, să vorbească despre experienţa în cadrul grupului Wagner cu cei care anchetează crimele de război.

Fostul mercenar spune că a luptat în Ucraina sub uniforma Wagner timp de patru luni înainte de a dezerta în noiembrie, când organizaţia paramilitară condusă de omul de afaceri Evgheni Prigojin i-ar fi prelungit contractul împotriva voinţei sale.

Andrei Medvedev se află, de la sosirea în ţară, sub supravegherea autorităţilor norvegiene  într-un loc ţinut secret, ca potenţial martor preţios pentru a face lumină asupra brutalităţii grupului paramilitar în Ucraina, potrivit sursei citate.

Unii experţi consideră că Medvedev nu ar fi putut trece frontiera, care este păzită strict, fără ajutor.

Fostul mercenar susține că a trecut graniţa clandestin pe jos, la Pasvik, râu îngheţat în prezent care marchează frontiera ruso-norvegiană, în timp ce era urmărit cu gloanțe și câini de gardienii ruşi.

AFP precizează că nu a putut confirma în mod independent veridicitatea afirmaţiilor sale.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC