Cum schimbă Papa Francisc faţa Bisericii Catolice

0
Publicat:

Papa Francisc va numi sâmbătă 21 de noi cardinali din toate colţurile lumii, într-o mişcare strategică ce ar putea influenţa viitorul Bisericii Catolice. De la episcopi din Alger şi Teheran până la prelaţi din Tokyo şi Abidjan, noile numiri reflectă viziunea Papei pentru o Biserică mai incluzivă.

Papa Francisc/ FOTO:AFP

La cei 87 de ani ai săi, Papa argentinian îşi pune amprenta asupra viitorului Bisericii prin aceste alegeri neconvenţionale. În loc să urmeze tradiţia de a promova episcopi din marile dioceze europene precum Milano sau Paris, el s-a orientat spre „periferiile" lumii catolice, transmite AFP.

America Latină primeşte cinci noi cardinali (din Ecuador, Chile, Brazilia, Peru şi Argentina), Africa primeşte doi (din Coasta de Fildeş şi Algeria), iar regiunea Asia-Pacific, unde catolicismul creşte cel mai rapid, este reprezentată prin arhiepiscopul de Tokyo şi un episcop din Melbourne.

O alegere surprinzătoare este şi prelatul belgian Dominique Joseph Mathieu, care serveşte ca arhiepiscop în Iran.

După ceremonia de sâmbătă, Papa Francisc va fi numit aproape 78% din cei 140 de cardinali care au drept de vot în alegerea viitorului papă. Douăzeci dintre noii cardinali au sub 80 de ani, ceea ce înseamnă că vor putea participa la conclavul care va alege următorul pontif.

Ceremonia de învestitură va avea loc în Bazilica Sfântul Petru, unde noii „prinţi ai Bisericii" vor primi inelul şi bareta de cardinal. Jean-Paul Vesco, arhiepiscopul de Alger şi fost avocat, în vârstă de 62 de ani, unul dintre noii cardinali, spune că se aşteaptă la o ceremonie „foarte emoţionantă".

Calendarul Anului Sfânt al Vaticanului include un eveniment pentru catolicii din comunitatea LGBT

Vaticanul a inclus un eveniment organizat de catolicii LGBT în calendarul său online oficial pentru viitorul An Sfânt Romano-Catolic 2025, un semnal neobişnuit de deschidere a Bisericii Catolice faţă de comunitatea gay, informează Reuters.

Un pelerinaj organizat de asociaţia italiană "La Tenda di Gionata", programat pentru luna septembrie a anului viitor, se numără printre sutele de evenimente planificate cu ocazia Jubileului din 2025, care ar putea aduce aproximativ 32 de milioane de turişti la Roma anul viitor.

Asociaţia menţionată, care îşi descrie scopul ca fiind acela de a promova primirea persoanelor LGBT în cadrul Bisericii Catolice, urmează să găzduiască o veghe de rugăciune la o parohie locală din Roma, înainte ca membrii ei să se deplaseze la Bazilica Sfântul Petru.

O reprezentantă a Vaticanului a declarat pentru Reuters că includerea grupului în calendar nu implică susţinerea evenimentelor sale.

"Nu sunt activităţi sponsorizate", a declarat Agnese Palmucci, purtătoare de cuvânt a biroului de evanghelizare al Vaticanului, care organizează Jubileul.

Roma este centrul global al Anului Sfânt Catolic, care începe pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, şi se încheie pe 6 ianuarie 2026. În mod normal, astfel de jubilee au loc o dată la 25 de ani.

Pelerinii catolici care vin la Roma în timpul Jubileului pot trece prin "Porţile Sfinte" speciale care vor fi deschise la Bazilica Sfântul Petru şi la alte trei bazilici din Roma.

Vaticanul este preocupat în primul rând să se asigure că toţi pelerinii au şansa de a trece prin "Porţile Sfinte", a declarat Agnese Palmucci.

"Odată ce se constată că există spaţiu, introducem pelerinajul în calendarul general", a adăugat ea.

Papa Francisc a fost lăudat pentru faptul că a determinat Biserica Catolică să adopte o abordare mai primitoare faţă de comunitatea LGBT şi le-a permis preoţilor să binecuvânteze cuplurile de acelaşi sex în baza unor decizii care trebuie să fie luate de la caz la caz.

Papa Francisc plănuieşte să călătorească în Turcia în 2025 cu prilejul aniversării Conciliului de la Niceea

Papa Francisc a declarat joi că plănuieşte să viziteze Iznik, un oraş din Turcia, anul viitor, cu prilejul aniversării primului sinod ecumenic al bisericii creştine, a relatat agenţia italiană de ştiri ANSA.

Potrivit Reuters, primele secole ale creştinătăţii au fost marcate de dezbaterea referitoare la felul în care Isus a putut să fie în acelaşi timp Dumnezeu şi om, iar Biserica creştină s-a pronunţat atunci asupra acestei teme în cadrul Primului Conciliu de la Niceea, în anul 325 d.Hr.

''Pe parcursul Anului Sfânt, vom avea, de asemenea, oportunitatea de a celebra cea de-a 1.700-a aniversare a primului mare Conciliu Ecumenic, cel de la Niceea. Plănuiesc să merg acolo'', a declarat suveranul pontif la un eveniment al comisiei teologice.

Oraşul Niceea, cunoscut în prezent sub numele de Iznik, se află în vestul Anatoliei, la aproximativ 150 de kilometri sud-est de Istanbul.

Papa Francisc şi-a exprimat deja în iunie dorinţa de a face această călătorie, iar liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, patriarhul ecumenic Bartolomeu I, a spus că cei doi vor sărbători împreună această importantă participare comună, însă nicio o confirmare oficială nu a fost făcută pentru moment.

Deşi călătoriile internaţionale au devenit din ce în ce mai dificile din cauza problemelor sale de sănătate, papa Francisc, care va împlini vârsta de 88 de ani pe 17 decembrie, a finalizat în septembrie un turneu de 12 zile în Asia, cel mai lung din pontificatul său de 11 ani.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?