Cum a transformat războiul din Ucraina viața infanteristului

În al patrulea an al invaziei ruse, războiul din Ucraina continuă să macine vieți și să transforme radical frontul.  Viața unui infanterist în 2025 ar putea arăta încă similar cu cea din primul an al războiului la scară largă. Tranșee, adăposturi, posturi de tragere; o atmosferă care continuă să evoce Frontul de Vest din Primul Război Mondial. Realitatea de pe teren, însă, a suferit o transformare completă, în mare parte datorită apariției abundentelor drone de atac de înaltă precizie de ambele părți.

Cerul este acum la fel de periculos ca pământul, iar dronele au devenit stăpânele invizibile ale războiului.

„La început, te uiți doar în față. Acum te uiți mai mult în sus”, spune locotenentul ucrainean Taras, într-un interviu acordat publicației „Kyiv Independent“. În 2023, în timpul contraofensivei, infanteria ucraineană încă mai putea acționa în mod tradițional — cucerind sau apărând poziții. În 2025, infanteristul este prins într-un război vertical, mereu cu ochii la zgomotele de sus și la umbrele mecanice ale dronelor.

Un război în tranșee, dar nu ca în cărți

La suprafață, pozițiile de luptă din estul Ucrainei evocă imagini din Primul Război Mondial: tranșee, posturi de observație, gropi de adăpost. Însă acest război se poartă în tăcere, cu o tehnologie de precizie nemaiîntâlnită, și cu soldați care trebuie să îndure săptămâni sau luni izolați în subteran.

Ruslan, un infanterist de 54 de ani din Brigada 93 Mecanizată, fost deținut și acum voluntar în unitatea cunoscută informal drept „Alcatraz”, a petrecut aproape cinci luni în tranșeele din Donbas, sub foc constant. „La început, am crezut că vom sta o lună. Număram zilele. Apoi mi-am dat seama cât de naiv eram”, povestește el, vizibil marcat, într-o cafenea din Kramatorsk, imediat după rotație.

În lipsa unei armate profesioniste suficient de numeroase, tranșeele au fost populate de bărbați mobilizați din valuri succesive — unii voluntari, alții aduși cu forța. Și pe măsură ce pierderile cresc, iar oboseala psihologică se acumulează, moralul devine o resursă la fel de rară ca muniția.

Cerul — noul câmp de luptă

În fiecare poziție de pe linia zero, soldații dorm pe rând. Unul stă de veghe, ascultând dronelor. „La început vin dronele, apoi loviturile aeriene. Uneori folosesc și gaz. Apoi, dacă cred că nu mai e nimeni, trimit infanteria să curețe poziția”, explică „Khokhol”, un alt infanterist din batalionul „Alcatraz”.

Aprovizionarea — cu apă, mâncare, muniție — a devenit aproape imposibilă prin mijloace tradiționale. Totul se face acum cu drone sau vehicule terestre autonome, și chiar și acestea sunt adesea interceptate de forțele ruse.

Comandantul batalionului, cunoscut sub indicativul „Validol”, admite: „Omul nu devine sălbatic, dar percepe lumea altfel când se întoarce de pe front”.

O criză de oameni și de voință

În tot acest peisaj distopic, lipsa acută de personal în infanterie a devenit una dintre cele mai grave probleme ale armatei ucrainene. Brigăzile sunt, în multe cazuri, formate din soldați trecuți de 40–50 de ani, adesea recrutați forțat, fără motivație reală. Mulți aleg să dezerteze.

Potrivit datelor oficiale citate de Ukrainska Pravda, peste 110.000 de cazuri de absență nejustificată au fost înregistrate doar în primele șapte luni ale anului 2025. Practic, mai mult de jumătate din totalul de cazuri de dezertare de la începutul războiului.

Unii comandanți de batalion vorbesc despre unități care au rămas cu doar câțiva infanteriști activi. „Am aceleași ordine ca în 2022, doar că acum nu mai am infanterie”, spune un comandant. „În locul lor, am șoferi, bucătari și artileriști.”

Tranșee goale, poziții simbolice

Din cauza lipsei de oameni, pozițiile sunt rare și izolate. Uneori, o echipă de doar două persoane trebuie să apere sute de metri de front. Rușii au învățat să exploateze aceste breșe, trimițând mici grupuri de asalt care avansează rapid. Așa s-a întâmplat în august, la Dobropillia, unde o ofensivă rusă a reușit să pătrundă peste 15 kilometri dincolo de linia ucraineană.

Pentru că ordinul oficial este acela de a nu se retrage „niciun pas”, comandanții preferă uneori să mintă asupra realității din teren. Pe hărțile Statului Major apar poziții apărate, care, în realitate, sunt goale.

„E o moștenire sovietică care produce pierderi inutile”, explică un ofițer. „Apărăm linii neavantajoase până la ultimul om și apoi nu mai avem oameni să le ținem nici pe cele bune.”

Infanteria: coloană vertebrală în derivă

Chiar și în aceste condiții, infanteria rămâne esențială. „Ucraina rezistă pentru că infanteria rezistă”, transmitea Statul Major General pe 6 mai, de Ziua Infanteriei.

Comandanții de brigadă intervievați de „Kyiv Independent“ admit că un soldat care rezistă 40 sau 90 de zile în linia întâi devine erou. Dar șansele ca el să mai fie capabil să revină, fizic sau psihologic, sunt mici.

„Vrem ca oamenii să treacă o singură dată prin asta”, spune comandantul brigăzii 37, Serhii Șatalov. „Apoi, să li se ofere o ieșire demnă.”

Pentru unii, precum Ruslan din batalionul „Alcatraz”, nu există ieșire. El va lupta până la capăt. „Uneori, acolo jos, îți pierzi mințile. Dar știi că ești esențial. Am vrut să fiu erou. Cred că am reușit.”