Cocaină găsită ascunsă în piei de animale putrede. Un polițist a fost arestat pentru trafic de droguri

0
Publicat:

Autorităţile portugheze au arestat un căpitan de poliţie şi un complice, care sunt suspectaţi de conducerea unei operaţiuni de trafic de droguri folosind o metodă inedită de transport. 

Droguri găsite ascunse în piei de animale Foto: Policia Judiciaria

Reţeaua este acuzată că a importat cel puţin trei containere de piei de animale. În jur de 1,5 tone de cocaină au fost găsite ascunse între straturile putrede ale pieilor netăbăcite, relatează Reuters.

Cei doi bărbați, în vârstă de 34 și 42 de ani, sunt asociați cu firma care a importat marfa, suspectată și ea de implicare în dosar.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei Judiciare din Regiunea Nord a declarat, joi, că mirosul putred a complicat munca echipelor de anchetă în timpul operaţiunii de ridicare şi cântărire a drogurilor.

Pieile au fost ambalate proaspete în America Latină şi au ajuns în Portugalia după săptămâni petrecute pe mare, într-o „stare de putrefacţie avansată”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Ofiţerul arestat se afla într-un concediu fără plată de lungă durată, fiind detaşat la o unitate de poliţie din oraşul Fafe, din nordul Portugaliei. Presa locală a afirmat că acelaşi ofiţer a condus o operaţiune de destructurare a unei importante reţele de trafic de droguri în Fafe, în urmă cu doi ani.

Poliţia portugheză, în cooperare cu Agenţia Antidrog a Statelor Unite, a descoperit încărcătura în portul Leixoes, dar a permis ridicarea containerelor şi le-a urmărit până la un depozit din Fafe, unde a găsit alte droguri, arme ilegale şi mii de euro în numerar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare