CJUE îi strică lui Viktor Orban planurile cu rușii de la Rosatom. Decizia privind ajutorul de stat pentru centrala nucleară Paks II

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat joi câștig de cauză Austriei în recursul său  faţă de o decizie anterioară a Comisiei Europene, care a aprobat ajutorul de stat acordat de Ungaria pentru extinderea centralei nucleare de la Paks.  Moscova şi Budapesta au un acord pentru finanţarea unui proiect ce va fi realizat de compania rusă Rosatom.

Construirea a noilor reactoare de la Paks a fost încredințată unei firme rusești. FOTO Atlatszo.hu

Potrivit CJUE, Austria a avut dreptate atunci când a susţinut că Executivul comunitar ar fi trebuit să verifice dacă atribuirea directă a contractului de construire a două noi reactoare unei întreprinderi ruse este conformă cu normele Uniunii privind achiziţiile publice, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Construirea a două noi reactoare la centrala de la Paks a fost încredinţată, prin intermediul unei atribuiri directe, societăţii ruse Nizhny Novgorod Engineering, în conformitate cu un acord între Rusia şi Ungaria privind cooperarea în materie de utilizare paşnică a energiei nucleare.

Prin acelaşi acord, Rusia s-a angajat să îi acorde Ungariei un împrumut de stat pentru a finanţa cea mai mare parte a dezvoltării celor două noi reactoare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene consideră în special că, „în mod contrar celor statuate de Tribunal, Comisia nu se putea limita la a verifica dacă ajutorul în cauză este conform cu reglementarea Uniunii în materie de ajutoare de stat, ci ar fi trebuit de asemenea să verifice dacă atribuirea directă a contractului de construire a celor două noi reactoare nucleare este conformă cu reglementarea Uniunii în materie de achiziţii publice".

CJUE msubliniază că organizarea unei proceduri de cerere de ofertă în vederea atribuirii unui contract privind construirea unei infrastructuri poate avea incidenţă în special asupra costului investiţiei necesare pentru această construcţie şi asupra proprietăţilor acestei infrastructuri. Prin urmare, o astfel de procedură poate avea influenţă asupra întinderii avantajului eventual acordat unei întreprinderi sau unui grup de întreprinderi pe această cale.

Centrala nucleară de la Paks a fost construită de sovietici 

Aflată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala nucleară de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi. Conform calendarului iniţial, construcţia ar fi urmat să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025.

În virtutea acordului semnat în 2014, între Moscova şi Budapesta, pentru finanţarea proiectului ce va fi realizat de compania rusă Rosatom, Ungaria va primi din partea Rusiei un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro, care va fi returnat de statul ungar până în anul 2046, cu o rată anuală a dobânzii cuprinsă între 3,9% şi 4,9%.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant