Canicula din sudul Europei dă concediile peste cap. Turiștii, puși în gardă de avertizările de vreme extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concediile în țările din sudul și sud-vestul Europei ar putea fi puse în pericol de temperaturile ridicate și avertizările de vreme extremă anunțate pentru această vară. Numărul restricțiilor și al măsurilor de precauție luate de autorități a crescut în zone turistice extrem de populare.

Acropolis. Grecia. Sursa: A. Savin. Wikipedia.

Valurile de căldură au lovit Europa mai devreme ca oricând în acest an, iar Grecia, Cipru și Turcia au fost afectate de caniculă, în unele zone fiind înregistrate temperaturi cu peste 10 grade Celsius mai ridicate decât media sezonieră.

Concedii în Grecia, cu avertizări de caniculă

Autoritățile din Grecia au oprit, în timpul orelor de amiază, vizitarea sitului UNESCO Acropolis din Atena - cea mai populară atracție turistică a țării, după ce temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, în sudul și centrul Greciei. În zilele caniculare, și vizitarea altor situri arheologice din Grecia a fost restricționată la orele amiezii, din cauza temperaturilor ridicate.

Purtarea șepcilor, protecția solară și hidratarea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a împiedica problemele care pot apărea odată cu expunerea prelungită la temperaturi ridicate și la soare.

Și Spania se pregătește pentru o nouă vară fierbinte, care a început cu altfel de fenomene meteo extreme. Ploile și inundațiile puternice au afectat regiuni populare pentru turiști ca Mallorca.

Inundații au fost și în regiunea Murcia, iar avertizările meteorologilor aduc neliniște. Ar putea fi cea mai fierbinte vară din istorie, potrivit specialiștilor.

„Un lucru care este un factor masiv, de netăgăduit, care nu poate fi ignorat, este că batem constant recordurile de căldură”, spune un expert în climă, potrivit Euronews.com.

Concediile în sudul Europei ar putea fi afectate de vremea severă

Euronews Travel a discutat cu experți în climă și asigurări pentru a afla la ce se pot aștepta turiștii care și-au planificat concediile în regiuni care ar putea fi afectate de vremea extremă.

Turiștii sunt sfătuiți să verifice dacă asigurarea de călătorie acoperă evenimentele neprevăzute cauzate de vremea extremă

„În cazul anulării unei călătorii din cauza unui val de căldură extrem, atunci când nu există un aviz guvernamental, este posibil ca asigurarea de călătorie să nu ofere acoperire pentru anulările de călătorie”, a arătat Jonathan Frankham, director general al furnizorului de asigurări de călătorie World Nomads Europe, citat de euronews.com.

Dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat să nu călătoriți din cauza preocupărilor legate de impactul vremii asupra sănătății, este posibil să aveți dreptul la despăgubiri. De asemenea, dacă zborurile spre destinațiile turistice sunt anulate de compania aeriană sau de furnizorul de călătorii din cauza unor evenimente legate de vreme, probabil vi se va oferi o compensație și o călătorie de înlocuire sau o rambursare, arată specialistul. 

„Indiferent dacă asigurarea dvs. acoperă sau nu anulările legate de caniculă, aceasta poate fi încă neprețuită atunci când temperaturile cresc. Ea poate susține ajutorul medical de care aveți nevoie dacă vă confruntați cu oricare dintre aceste probleme”, informează Euronews.com.

Atenție la avertizările meteo

Cu excepția cazului în care există o recomandare guvernamentală împotriva călătoriei, atunci când anulați călătoria din cauza unui val de căldură există însă puține șanse să fiți despăgubiți prin asigurarea de călătorie pentru anularea concediului, mai arată specialiștii în asigurări, citați de Euronews.com.

În timpul vacanțelor în zone afectate de caniculă, este important ca turiștii să fie informați despre condițiile meteo locale și să urmeze instrucțiunile de siguranță transmise de autorități.

Ele pot include măsuri de precauție, cum ar fi transportul de apă potabilă suplimentară sau evitarea activităților în aer liber în mijlocul zilei. Cei care nu au rezervat concedii încă pentru această vară sunt sfătuiți să ia în considerare destinații mai puțin afectate de temperaturi ridicate, cum sunt cele din nordul Europei, sau să amâne concediile pentru începutul toamnei.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”