Cancelarul Germaniei respinge majorarea taxelor pentru companii propusă de partenerii de coaliție. El cere reformarea statului bunăstării

0
Publicat:

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi majorate, el poziţionându-se astfel împotriva unei propuneri a partenerilor de coaliţie social-democraţi.

Friedrich Merz, cancelarul Germaniei FOTO: Profimedia

”Nu va exista nicio mărire a taxei pe profit pentru companiile mijlocii în Germania sub acest guvern federal condus de mine”, le-a spus Merz delegaţilor la un eveniment al Uniunii Creştin Democrate (CDU), la Osnabrück, în vestul ţării.

Vicecancelarul social-democrat Lars Klingbeil, care deţine şi portofoliul Finanţelor, a afirmat anterior că nu sunt excluse taxe majorate pentru cetăţenii cu venituri şi averi mari.

”Nicio opţiune nu va fi scoasă de pe masă”, a declarat liderul SPD săptămâna trecută la postul public ZDF, arătând spre o gaură mare existentă în bugetul federal.

Merz s-a declarat nemulţumit de activitatea guvernului său de la intrarea în funcţie la începutul lunii mai, în pofida adoptării unei politici noi în domeniul migraţiei şi a unor iniţiative de stimulare a creşterii economice.

”Nu sunt mulţumit cu ceea ce am realizat până acum. Trebuie să fie mai mult”, a spus el.

Merz a chemat SPD să continue pe un drum comun ”critic faţă de migraţie şi pro-industrie” pentru a demonstra că Germania poate fi guvernată de partidele de centru.

Comunicarea între partidele din coaliţia de guvernare trebuie să se îmbunătăţească, iar partidele să vorbească unul cu celălalt, nu unul despre celălalt, a mai spus cancelarul creştin-democrat.

Politicile sociale ale Germaniei trebuie înnoite, a declarat el, spunând că nu va fi descurajat de limbajul critic faţă de tăierile de cheltuieli sociale. ”Statul bunăstării pe care îl avem astăzi nu mai poate fi finanţat cu ceea ce producem în economie”, a afirmat el.

Merz a admis că nu face situaţia uşoară pentru partenerii săi din SPD. ”Dar apelul este către noi toţi: să arătăm împreună că schimbarea este posibilă, că reforma este posibilă”, a adăugat cancelarul german.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare