Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, esențială pentru viitorul Ucrainei, spune un fost comandant NATO
0România devine un punct nevralgic pe harta de securitate a Europei de Est. Baza militară de la Mihail Kogălniceanu (MK), folosită deja intens în ultimele două decenii de aliații occidentali, este considerată de un fost comandant suprem NATO drept „absolut esențială” pentru orice eventuală misiune internațională de menținere a păcii în Ucraina.
Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, generalul în retragere Philip Breedlove, fost șef al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), a vorbit despre rolul tot mai vizibil al României în arhitectura de securitate regională. Din perspectiva sa, cheia unei stabilizări eficiente a Ucrainei post-conflict nu se află pe linia frontului, ci „la sute de kilometri distanță, în România”.
Baza de la Mihail Kogălniceanu, infrastructură strategică pentru NATO
Breedlove, care este în prezent membru în consiliul de administrație al think-tank-ului american Saratoga Foundation, a fost recent coautor al articolului „România deține cheia menținerii păcii în Ucraina”, împreună cu președintele fundației, Glen Howard. În articol se subliniază importanța bazei MK în orice scenariu de reconstrucție militară și logistică a Ucrainei.
„Nu e o noutate că baza MK este importantă pentru operațiunile aeriene occidentale. Dar poziția sa geografică o face unică pentru orice intervenție legată de Ucraina”, afirmă generalul american, amintind și de misiunile susținute anterior în teatrele de operațiuni din Orientul Mijlociu.
Pentru Breedlove, comparația este clară: Mihail Kogălniceanu este „Ramstein-ul Estului” – referire directă la celebra bază americană din Germania, centru al operațiunilor NATO din ultimele decenii.
Reținerea României, explicabilă prin temeri istorice
România este, fără îndoială, un aliat-cheie pe Flancul Estic al NATO. Dar autoritățile de la București au exclus constant ideea de a trimite trupe în Ucraina. Această poziție, spune Breedlove, nu ține de lipsa de angajament, ci de calcule geostrategice profunde.
„România, la fel ca Polonia sau țările baltice, este extrem de conștientă de pericolul unei eventuale agresiuni ruse. Iar această conștientizare se traduce printr-o reticență în a-și expune trupele în afara granițelor”, explică el.
Totuși, nivelul de implicare al țărilor de pe Flancul Estic într-o eventuală misiune multinațională va depinde, în mare măsură, de gradul de solidaritate demonstrat de restul alianței.
„Participarea lor va fi direct proporțională cu cât de bine simt că sunt susținute de ceilalți membri NATO”, afirmă fostul comandant.
Escaladarea vine de la Kremlin, nu de la Vest
Pe fondul unor temeri persistente privind escaladarea conflictului, Breedlove atrage atenția asupra unui aspect ignorat adesea în dezbaterea publică occidentală: Rusia este cea care forțează limitele.
„Putin vrea să ne temem de escaladare. Este ceea ce rușii numesc <<control reflexiv>>. Dar realitatea este că el este cel care escaladează, nu noi”, susține generalul.
„Nu ar trebui să ne calibrăm răspunsurile în funcție de ce ar putea face Putin, ci în funcție de ce este corect pentru a obține pacea”, adaugă el.
În joc: încrederea în NATO și viitorul unei regiuni fragile
Pentru România, rolul său în ecuația de securitate nu se limitează la chestiuni de infrastructură militară. Implicarea sa devine, de fapt, un test al coeziunii și angajamentului NATO față de statele membre de pe linia de contact cu Rusia.
În timp ce discuțiile despre o forță multinațională – conduse discret de Marea Britanie și Franța – capătă contur, România rămâne o piesă centrală, dar și o voce prudentă. Dilema este clară: baza de la MK este indispensabilă din punct de vedere operațional, dar țara care o găzduiește păstrează o rezervă justificată, în a se angaja direct într-un conflict care o vizează în mod indirect, dar profund.