Video Atac la o sinagogă din Manchester: doi morți după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțime. „Are o bombă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au murit și trei se află în stare gravă după ce o mașină a intrat în trecătorii din fața sinagogii Heaton Park Hebrew Congregation, din orașul britanic Manchester, iar un bărbat a fost înjunghiat, înainte ca suspectul să fie împușcat de poliție.

FOTO Profimedia

UPDATE 14.35 Doi morți în urma atacului

Două persoane au murit după un presupus atac terorist în fața unei sinagogi din Crumpsall, comis de un bărbat care a fost împușcat mortal de poliție, a transmis Poliția.

Alte trei persoane rămân în stare gravă, a transmis poliția într-un comunicat.

Corpului suspectului a rămas la fața locului, în timp ce poliția încearcă să stabilească dacă purta un dispozitiv exploziv funcțional.

Deși ofițerii cred că atacul a fost comis de unul singur – folosind o mașină, un cuțit sau o macetă și, posibil, o bombă – o anchetă va investiga dacă suspectul a beneficiat de ajutor.

Atacul, care a avut loc de Yom Kippur și a fost sincronizat cu momentul în care membrii comunității se îndreptau spre serviciul religios de dimineață, nu pare a fi unul aleatoriu pentru anchetatori.


Ofițerii au fost chemați la sinagoga Heaton Park Hebrew Congregation la ora 9:31 în această dimineață, în ziua de Yom Kippur, considerată cea mai sfântă zi a anului în iudaism.

Poliția britanică a transmis că a activat „Plato” – codul național folosit de forțele de ordine și serviciile de urgență atunci când răspund la un „atac terorist în desfășurare”.

Un martor a spus „că a văzut o mașină îndreptându-se spre trecători”, iar un bărbat a fost înjunghiat, au declarat polițiștii.

Un videoclip distribuit pe rețelele sociale părea să arate ofițeri de poliție îndreptând armele către o persoană întinsă la pământ. Ofițerii înarmați au strigat către mulțime „are o bombă” și „îndepărtați-vă”.

Persoana de la pământ este văzută încercând să se ridice înainte de a se auzi un foc de armă și de a cădea din nou la pământ. O altă persoană era întinsă nemișcată lângă porțile sinagogii, cu sânge lângă cap.

Primarul din Manchester, Andy Burnham, a declarat că „se crede” că agresorul a decedat, dar a spus pentru BBC că acest lucru „nu este confirmat”.

El a adăugat: „Pot oferi asigurarea că pericolul imediat pare să fi trecut.” De asemenea, a spus că incidentul a fost gestionat „eficient” de poliție și de echipele de urgență.

Potrivit rapoartelor, bărbatul înjunghiat era un agent de securitate.

Un purtător de cuvânt al Poliției din Greater Manchester (GMP) a transmis: „Poliția a fost chemată la sinagoga Heaton Park Hebrew Congregation, pe Middleton Road, Crumpsall, la 9:31, de un membru al publicului care a spus că a văzut o mașină îndreptându-se spre trecători și un bărbat a fost înjunghiat”, potrivit Daily Mail.

Autoritățile au precizat că ofițerii au tras mai multe focuri de armă, omorând presupusul autor al atacului.

Paramedicii au sosit la fața locului la 9:41 și acordă îngrijiri medicale trecătorilor.

„În prezent, patru persoane sunt rănite în urma incidentului, atât din cauza mașinii, cât și a înjunghierilor. Cetățenii sunt rugați să evite zona cât timp poliția continuă să gestioneze situația.”

Serviciul de Ambulanță North West a transmis: „În urma unor informații privind un incident pe Middleton Road, în Crumpsall, am trimis echipaje la fața locului. În prezent evaluăm situația și colaborăm cu celelalte servicii de urgență. Prioritatea noastră este ca oamenii să primească ajutor medical cât mai rapid.”

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie