Ancheta privind anturajul președintelui Zelenski. Întâlnire între ofițeri ai FBI și anchetatorii anticorupție din Ucraina

0
Publicat:

Detalii exclusive despre cazul „Midas” – investigația care zguduie cercul apropiat al președintelui ucrainean. Anchetatorii Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) s-au întâlnit, pe 11 noiembrie, cu noul ofițer de legătură al FBI în Ucraina, într-o discuție concentrată pe dosarul lui Timur Mindici, om de afaceri și apropiat al președintelui Volodimir Zelenski. Cazul, cunoscut sub numele de operațiunea „Midas”, este derulat în colaborare de NABU și Parchetul Special Anticorupție (SAP).

Sediul Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU)/ FOTO:X

Surse din cadrul instituției au confirmat pentru ZN.ua că rotația ofițerilor FBI responsabili de cooperarea cu NABU are loc o dată la patru până la șase luni, iar noul reprezentant american, sosit recent la Kiev, și-a început activitatea chiar cu o analiză a dosarului Mindici.

Potrivit protocolului de colaborare semnat la înființarea NABU, ofițerul FBI are birou permanent în sediul Biroului Anticorupție, participă la ședințe operative și este la curent cu principalele investigații privind corupția de nivel înalt din Ucraina.

Dosarul Mindici: de la „Energoatom” la anturajul președintelui

Potrivit anchetei, Timur Mindici – prieten apropiat al președintelui Zelenski – ar fi organizat o schemă complexă de spălare a banilor în jurul companiei de stat „Energoatom”, beneficiind de relațiile sale cu oameni-cheie din Guvern și din anturajul prezidențial.

În materialele și interceptările aflate în dosar apar nume sonore: Serghei Șefir, consilier și prieten de lungă durată al lui Zelenski, ministrul justiției Herman Halușcenko, ministrul energiei Svitlana Grincuk, dar și Alexei Cernîșov, fost vicepremier și fin al președintelui.

Procurorii SAP afirmă că Mindici a influențat decizii ale ministerelor energiei și justiției, profitând de apropierea sa de Zelenski. De asemenea, ar fi avut un rol neoficial în comunicarea cu fostul ministru al apărării, actualul secretar al Consiliului de Securitate Națională, Rustem Umerov.

Evadare înaintea perchezițiilor

Cu doar câteva ore înainte ca echipele NABU să efectueze percheziții în dosar, Timur Mindici ar fi părăsit teritoriul Ucrainei. La scurt timp, Curtea Supremă Anticorupție a dispus arestarea lui Dmytro Basov, directorul executiv pentru securitate al „Energoatom”, suspectat că ar fi coordonat mecanismele financiare ilegale.

În paralel, Guvernul Ucrainei a decis să propună Consiliului Național de Securitate și Apărare (RNBO) impunerea de sancțiuni împotriva lui Mindici și a lui Oleksandr Zukerman, un alt om de afaceri implicat în schemă.

Un dosar cu ecouri politice

Operațiunea „Midas” este una dintre cele mai sensibile anchete derulate de NABU în ultimii ani. Faptul că vizează persoane din cercul apropiat al președintelui Zelenski ridică probleme de transparență și credibilitate pentru actuala administrație, într-un moment în care Ucraina își dorește deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Colaborarea strânsă dintre NABU și FBI arată nu doar interesul americanilor pentru integritatea partenerilor ucraineni, ci și o presiune tot mai mare pentru curățarea sistemului din interior.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne