Ancheta privind abuzurile comise în cadrul Bisericii Catolice din Germania va mai dura mulţi ani

0
Publicat:

Toate cele 27 de dieceze ale Bisericii Catolice din Germania fac în prezent obiectul unei anchete independente privind acuzaţii de abuzuri, informează DPA, citată de Agerpres.

Preoţi catolici. FOTO AP

Scandalul abuzurilor va ţine ocupate mulţi ani de acum înainte comisiile de anchetă. Se preconizează că activitatea lor intensă va fi finalizată spre sfârşitul acestui deceniu, a declarat marţi episcopul din Trier, Stephan Ackermann.

Ancheta se concentrează în primul rând pe modul în care cei responsabili au abordat cazurile de abuz descoperite. Stephan Ackermann a declarat că dieceza de Trier se aşteaptă la un raport final cel mai târziu în 2027.

„Eşecurile vor continua să fie documentate", a spus el. Timpul petrecut de Stephan Ackermann în această funcţie va fi, de asemenea, analizat de către comisie.

Episcopul de Trie a recunoscut că au fost făcute greşeli şi în timpul mandatului său şi a declarat că a prezentat scuze publice.

Ackermann a adăugat că au existat probabil şi eşecuri din perspectiva zilelor noastre şi care nu au fost recunoscute ca atare la momentul respectiv:

„Deci, este posibil să existe greşeli de care eu nu sunt conştient că erau greşeli", a spus episcopul.

Stephan Ackermann este episcop de Trier începând din anul 2009.

„Reevaluarea ajută Biserica”

Rapoartele Comisiei de reevaluare sunt importante.

„Reevaluarea ajută Biserica, pentru că duce la mai multă sinceritate. Şi, mai ales, pentru că le oferă celor afectaţi o anumită satisfacţie. Ei s-au simţit în sfârşit ascultaţi: Mulţi oameni îşi spun: nu am fost crezuţi în trecut, dar acum suntem crezuţi”, a adăugat el.

Stephan Ackermann a devenit cunoscut la nivel naţional la începutul anului 2010, când a fost numit în calitate de comisar al Conferinţei Episcopale Germane pentru probleme legate de abuzuri sexuale, în urma declanşării scandalului generat de abuzurile comise în cadrul Bisericii Catolice din Germania. El a renunţat la acea funcţie în toamna anului 2022.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort