Ambasadorul Rusiei în Suedia: Moscova nu dă doi bani pe sancţiunile occidentului. Ne-au mai fost impuse şi au avut efecte pozitive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK

Ambasadorul Rusiei în Suedia, Viktor Tatarintsev, a declarat într-un interviu pentru Aftonbladet că ţării sale nu îi pasă de eventualele sancţiuni ale occidentului în cazul invadării Ucrainei, relatează france24.com.

“Iertaţi-mi limbajul, dar nu dăm doi bani pe sancţiunile lor”, a spus Tatarintsev. “Deja am primit multe sancţiuni şi acestea au avut un efect pozitiv asupra economiei noastre şi agriculturii. Avem resurse proprii şi am putut să creştem exporturile. Nu avem brânzeturi italiene sau elveţiene, dar am învăţat facem brânzeturi ruseşti folosind reţete italiene şi elveţiene. Noi sancţiuni nu sunt ceva pozitiv, dar nici ceva atât de rău cum vrea Vestul să pară. Cu cât Vestul va presa mai mult Rusia, cu atâât va fi mai puternic răspunsul Rusiei”, a afirmat ambasadorul rus, care vorbeşte fluent suedeza.

The Guardian a publicat, duminică, o listă a ţărilor care le cer propriilor cerăţeni să părăsească Ucraina, să evită călătoriile acolo sau să se gândească bine dacă vor să rămână acolo:

SUA – părăsiţi ţara

Marea Britanie – părăsiţi ţara

Germania – părăsiţi ţara

Australia – părăsiţi ţara

Irlanda – părăsiţi ţara

Italia – părăsiţi ţara

Suedia – părăsiţi ţara

Iordania – părăsiţi ţara

Olanda – părăsiţi ţara

Kuwait – părăsiţi ţara

Irak – părăsiţi ţara

Arabia Saudită – evitaţi deplasările în Ucraina şi contactaţi ambasada pentru a facilita plecarea imediată

Emiratele Arabe Unite – evitaţi deplasările în Ucraina

Turcia – evitaţi deplasările în Ucraina

Slovacia – evitaţi deplasările în Ucraina

Polonia – evitaţi deplasările neesenţiale în Ucraina

Grecia – ţineţi legătura cu ambasada de la Kiev

Lituania – evaluaţi dacă este necesar să rămâneţi în ţară

China – fiţi foarte atenţi.