Alegerile prezidenţiale din Slovenia, un prim test pentru guvernul de centru-stânga al lui Robert Golob

0
Publicat:

Alegerile prezidenţiale care au loc duminică în Slovenia sunt considerate unul dintre primele teste pentru guvernul de centru-stânga condus de prim-ministrul Robert Golob, care a preluat puterea de la un naţionalist de dreapta în luna mai, informează dpa.

FOTO: Shutterstock

Niciunul dintre cei şapte candidaţi la preşedinţia Sloveniei - funcţie mai mult simbolică în această ţară din Europa Centrală - nu este aşteptat să obţină duminica aceasta majoritate absolută, ceea ce înseamnă că un al doilea tur va fi probabil organizat pe 13 noiembrie.

Sondajele de opinie arată că cel mai bine plasat candidat este Anže Logar. El a fost ministru de externe în guvernul lui Janez Janša, fost comunist devenit apoi politician de dreapta, iar cei doi sunt prieteni.

Criticii spun că a Janša, care a fost prim-ministru de trei ori, a încercat să restrângă libertatea presei şi respectul pentru valorile democratice sau statutul de drept în această ţară a Uniunii Europene. El a fost înlăturat de la putere de Golob, un nou nume în politică, în timpul alegerilor parlamentare din primăvară.

Sondajele o plasează pe jurista Nataša Pirc Musar, o politiciană independentă, pe locul doi, în timp ce Milan Brglez, care este susţinut de Mişcarea pentru Libertate a lui Robert Golob, este dat de sondaje pe locul trei.

Secţiile de vot din Slovenia se vor închide la orele locale 19.00 (17:00 GMT). Primele rezultate ar urma să fie cunoscute duminică seara.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG