Agenți maghiari, suspectați că au încercat să racoleze funcționari ai Comisiei Europene. Concluziile unei investigații de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maghiarii ar fi acționat ani la rând cu rețele de influență la Bruxelles și ar fi încercat, potrivit unei investigații internaționale, să racoleze inclusiv personal din cadrul Comisiei Europene pentru a lucra în favoarea serviciilor secrete de la Budapesta.

Sediul Comisiei Europene/FOTO:AFP

Informațiile au fost publicate într-o investigație comună realizată de cotidianul german Der Spiegel, publicația belgiană De Tijd și portalul maghiar Direkt36, citate de European Pravda. Este pentru prima dată când apar dovezi concrete că agenți maghiari ar fi încercat să penetreze structurile instituțiilor europene.

Un fost funcționar european a relatat în cadrul anchetei despre o tentativă explicită de recrutare venită din partea unui individ cunoscut sub inițiala „V.” – un cetățean maghiar care, între 2015 și 2017, activa la Bruxelles în calitate oficială de diplomat.

Potrivit sursei, „V.” s-a apropiat de el prin intermediul unor întâlniri informale, a manifestat interes față de atmosfera internă din Comisia Europeană și a încercat să obțină informații despre persoane-cheie, dar și despre eventuale vulnerabilități instituționale. Ulterior, ar fi făcut aluzii la o posibilă colaborare în schimbul unei recompense financiare. Funcționarul vizat a refuzat propunerea și a relatat incidentul, sub protecția anonimatului.

Diplomat de fațadă, agent în teren

Documente obținute de jurnaliști indică faptul că în perioada respectivă, „V.” figura ca angajat al Departamentului pentru Politică de Coeziune din cadrul Reprezentanței Permanente a Ungariei pe lângă Uniunea Europeană. Activitatea sa s-ar fi desfășurat sub tutela ambasadorului de atunci, devenit între timp comisar european: Olivér Várhelyi.

Surse din structuri guvernamentale, citate sub protecția anonimatului, au confirmat detaliile relatate în anchetă și au admis că preocupările serviciilor maghiare la Bruxelles sunt cunoscute de ceva vreme, însă nu au existat până acum dovezi care să poată fi făcute publice.

În 2017, activitatea agentului „V.” ar fi devenit tot mai vizibilă, pe fondul unei presiuni crescute din partea autorităților de la Budapesta, care cereau rezultate. Consecințele n-au întârziat să apară: în acea perioadă, autoritățile europene ar fi limitat accesul anumitor reprezentanți maghiari la informații sensibile.

Ce mai face „V.” astăzi

Potrivit anchetei, anul trecut, același „V.” a publicat un articol într-o revistă a serviciului militar de informații din Ungaria, în care analiza „provocările contemporane ale serviciilor secrete”. Articolul indica faptul că el deține gradul de locotenent-colonel și activează în prezent în cadrul Centrului Național de Informații – structură care coordonează activitatea agențiilor de informații maghiare.

Întrebați despre implicarea sa, reprezentanții Comisiei Europene au refuzat să comenteze, iar biroul comisarului Várhelyi a transmis că „nu există dovezi ale unor abateri de la obligațiile instituționale”.

Contactat pentru un punct de vedere, „V.” nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor.

O activitate sistematică, nu un caz izolat

Spiegel afirmă că numele a cel puțin alți doi agenți maghiari care au operat la Bruxelles în aceeași perioadă au fost identificate, aceștia fiind la rândul lor implicați în activități suspecte.

Nu este prima dată când apar astfel de acuzații. În decembrie 2024, De Tijd și Direkt36 au publicat o altă investigație privind activitățile de spionaj desfășurate de serviciile maghiare împotriva oficialilor UE.

În context, se readuce în discuție și poziția ambiguă a Budapestei față de NATO. Surse diplomatice au declarat pentru presă că alianța ar fi limitat schimbul de informații sensibile cu Ungaria, inclusiv cele provenite din rețelele de intelligence, din cauza preocupărilor legate de loialitatea politică a guvernului Orbán.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți