A ajuns în instanță pentru că făcea grătar prea des. Ce au stabilit judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul grătarelor abia începe, însă în Germania, un bărbat a primit deja restricții. Asta pentru că vecinul său l-a dat în judecată, deranjat de faptul că acesta făcea grătare prea des. Instanța i-a da dreptate pensionarului deranjat și a decis un program pentru iubitorul de grătare.

Amendat pentru grătare FOTO Shutterstock

Asta a fost pățania unui german, căruia îi place grozav să gătească grătare. Numai că, deși folosea un grătar electric, fumul de prăjeală ajungea în curtea vecinului său, care s-a săturat, la un moment dat.

Conflictul dintre cei doi mocnea de multă vreme, astfel că la un moment dat, pensionarul deranjat de fumul de gratare de la vecin l-a dat, pe acesta, în judecată.

Instața i-a făcut dreptate pensionarului și a stabilit un program după care vecinul poate să se mai ocupe de pasiunea lui culinară.

Unul dintre vecinii mei a făcut grătar aproape în fiecare zi când vremea era frumoasă. Mirosul era neplăcut”, relatează pensionarul din Bad Tölz, potrivit Ziarul românesc.A fost insuportabil pentru mine, așa că am depus o plângere”, a continuat el.

Justiția i-a dat dreptate pensionarului

După ce s-a adresat justiţiei, Tribunalul districtual din München a dat dreptate pensionarului și a clasificat grătarele atât de frecvente ca fiind inacceptabile.

Hotărârea din 2 martie a stabilit un program și a precizat că vecinul pensionarului trebuie să se abțină de la gratare „în două zile consecutive de weekend (sâmbătă și duminică) sau în două duminici și sărbători consecutive în total de peste patru ori pe lună”.

În plus, el este amenințat cu o amendă administrativă de până la 250.000 de euro dacă nu respectă regulile stabilite. Și până la șase luni de închisoare dacă nu poate plăti o amendă administrativă pentru încălcarea regulilor grătarului. „Sunt mulțumit de verdict”, a mai spus pensionarul. „În sfârșit, instanța a lămurit acest punct”, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort