China construiește instalații nucleare în munți de câțiva ani
0China a construit și modernizat, în ultimii ani, mai multe instalații nucleare în zone montane din provincia Sichuan, potrivit unei analize publicate de The New York Times, bazată pe imagini din satelit. Activitatea are loc într-un moment în care ultimul tratat major de control al armelor nucleare dintre Statele Unite și Rusia e mort.
Imagini recente arată lucrări accelerate într-un complex nou din valea Zitong. Buncărele și terasamentele din zonă sunt prevăzute cu numeroase conducte, ceea ce, potrivit experților citați, ar putea indica manipularea unor materiale periculoase.
Într-o altă vale se află instalația Pingdong, protejată de un gard dublu. Analiștii spun că acolo ar putea fi fabricate focoase nucleare cu plutoniu. Clădirea principală a fost renovată în ultimii ani, fiind adăugate sisteme noi de ventilație și disipare a căldurii, iar lucrările de construcție continuă în apropiere.
Publicația notează că mai multe obiective asociate programului nuclear din Sichuan au fost extinse sau modernizate în ultimii ani.
Washingtonul susține că orice viitor acord de control al armelor ar trebui să includă și Beijingul, însă China nu și-a exprimat interesul pentru o astfel de inițiativă.
China deținea peste 600 de focoase nucleare la sfârșitul anului 2024
Rennie Babiarz, expert în analiză geospațială care a studiat imaginile și alte date vizuale, afirmă că toate siturile examinate sunt în dezvoltare, iar ritmul construcțiilor s-a accelerat semnificativ după 2019. „Schimbările observate sunt în concordanță cu obiectivele mai largi ale Chinei de a deveni o superputere globală. Armele nucleare fac parte din acest demers”, a declarat el.
Potrivit celei mai recente evaluări anuale a Pentagon, China deținea peste 600 de focoase nucleare la sfârșitul anului 2024 și intenționează să ajungă la 1.000 până în 2030. Deși arsenalul său rămâne mai mic decât cel al Statelor Unite sau al Rusiei, ritmul de creștere a stocului provoacă îngrijorare la Washington.
Multe dintre instalațiile din Sichuan au fost construite în urmă cu aproximativ șase decenii, în cadrul programului „Al Treilea Front”, lansat în perioada lui Mao Zedong, pentru a proteja infrastructura strategică a Chinei în eventualitatea unui atac din partea SUA sau a Uniunii Sovietice.
În anii 1980, pe fondul reducerii tensiunilor cu Washingtonul și Moscova, o parte dintre aceste centre au fost închise sau reduse. Activitatea s-a mutat, în parte, către laboratoare din orașul Mianyang. În ultimii aproximativ șapte ani, însă, ritmul modernizării s-a intensificat, inclusiv prin dezvoltarea unei ample instalații de aprindere cu laser, utilizată pentru studierea focoaselor fără detonarea acestora.
Experții avertizează că imaginile din satelit nu oferă o imagine completă asupra dimensiunii programului, dar confirmă extinderea infrastructurii. Una dintre principalele preocupări ale SUA este modul în care un arsenal mai mare și mai modern ar putea influența comportamentul Chinei într-o eventuală criză, în special în ceea ce privește Taiwan.