Beijingul atenționează că președinta Taiwanului „a trecut aproape de tot de partea Statelor Unite”

0
Publicat:

Beijingul a comunicat miercuri că președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, împinge insula către „mări furtunoase”, relatează Reuters, conform Agerpres.

Președinta taiwaneză a spus că vrea pace. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Beijingul a lansat manevre militare în jurul insulei, după întrunirea, care a avut loc în urmă cu o săptămână în SUA, dintre președinta taiwaneză Tsai Ing-wen și Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA. 

Purtătoarea de cuvânt a Oficiului pentru Problemele Taiwanului, care este subordonat guvernului chinez, Zhu Fenglian, a afirmat miercuri că „Tsai Ing-wen a pus Taiwanul în pericol. Tsai Ing-wen a trecut aproape de tot de partea Statelor Unite, împingând Taiwanul către mări furtunoase". 

Mai mult decât atât, Fenglian a transmis că exercițiile militare lansate de China în jurul insulei reprezintă „un avertisment serios împotriva complicităţii şi provocării forţelor separatiste şi externe pentru independenţa Taiwanului"

De asemenea, Tsai Ing-wen a declarat că vizita realizată în SUA, urmată călătoria în Guatemala şi Belize, a indicat lumii că țara sa este decisă să protejeze libertatea și democrația. La revenirea la Taipei, președinta taiwaneză a spus că a înregistrat un succes în garantarea sprijinului împotriva oricărui agresor care pune în pericol libertatea insulei.  

Ulterior, China s-a arătat foarte deranjată de deplasare și a răspuns prin exerciții militare prin care a dorit să dovedească că ar putea prelua prin forță controlul asupra Taiwanului. Beijingul este de părere că Taiwanul este una dintre provinciile sale, în ciuda faptului că insula democratică are un guvern independent din anul 1949. 

Președinta taiwaneză a spus că vrea pace, dar a precizat că trupele taiwaneze vor ocroti independența în cazul unui atac. 

Ministerul taiwanez al Apărării a transmis miercuri că în ultimele 24 de ore au fost reperate în preajma insulei 35 de avioane și opt nave militare chineze. O hartă făcută publică indică că 14 dintre avioanele menționate au depășit linia mediană a Strâmtorii Taiwan, graniță neoficială între China continentală și insulă. 

Totodată, cinci avioane de vânătoare Su-30 au trecut bariera invizibilă, în partea de nord a Taiwanului, și alte aeronave în centru și sud. 

În momentul în care Nancy Pelosi, fosta președintă a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, a vizitat Taiwanul în luna august a anului trecut, Beijingul a reacționat cu manevre militare. 

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică