Testele de inteligenţă îţi menţin creierul activ şi sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stimularea creierului cu ajutorul testelor de inteligenţă previne Alzheimer şi Parkinson FOTO:Shutterstock

Ceea ce nu folosim se pierde. Acelaşi principiu este valabil şi în privinţa creierului, spun neurocercetătorii. De aceea, ei ne sfătuiesc să ne stimulăm zilnic capacităţile cognitive prin căutarea de soluţii noi, dar şi prin folosirea unor teste de inteligenţă.


Studiile realizate de-a lungul timpului arată că o persoană este interesată să găsească soluţii noi la problemele cu care se confruntă zilnic numai până în jurul vârstei de 30 de ani. După aceea, se instalează comoditatea, în sensul că este mai uşor să apelăm la informaţiile pe care le cunoaştem deja, decât să căutăm soluţii noi.

„Avem două variante: fie ne stimulăm creierul să se dezvolte, să fie creativ, fie nu ne mai batem capul cu nimic nou. Acesta însă este începutul sfârşitului. Există o vorbă care spune că «ceea ce nu foloseşti se pierde». Deci, dacă vrem să ne menţinem creierul în formă, trebuie să-l folosim“, recomandă medicul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţeîn cadrul Centrului de Excelenţă în Neuroştiinţe – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, Bucureşti, şi blogger adevarul.ro.

Test de inteligenţă Mensa

Există mai multe modalităţi de a ne menţine creierul activ. „De exemplu, putem schimba drumul pe care mergem la serviciu“, este de părere medicul Radu Braga.

Dar şi testele de inteligenţă sunt o măsură eficientă de antrenament a capacităţilor cognitive ale creierului. Un astfel de test recomandat de specialiştii internaţionali este testul online Mensa România. Acesta nu este însă un test care să identifice cu precizie IQ-ul, ci este doar un test preliminar care arată cam cum ne-am descurca la un test Mensa real. Exerciţiile sunt de corelaţii logice, nu necesită cunoştinţe de cultură generală.

Testările reale Mensa România pentru stabilirea IQ-ului au loc de patru ori pe an: două sunt organizate în Bucureşti, iar celelalte două în Iaşi şi în Cluj-Napoca. Taxa de participare este de 25 de lei, iar vârsta minimă este de 16 ani. Testul constă într-un set de 45 de întrebări şi durează 20 de minute.

Dacă ai un IQ de peste 131, coeficient de inteligenţă pe care îl au 2% din totalul populaţiei, poţi deveni chiar membru Mensa România. Inteligenţa medie este de aproximativ 100.

3 măsuri ca să ai o minte mai ascuţită

1.Fă mişcare de câte ori ai posibilitatea. Un studiu publicat luna aceasta de „Şcoala de Antropologie“ a Universităţii din Arizona arată că exerciţiile fizice realizate de cel puţin trei ori pe săptămână cresc performanţele cognitive pe termen lung.

2. Repetiţia e mama învăţăturii. Oricine poate deveni expert în orice domeniu dacă exersează timp de zece ani sau 10.000 de ore în domeniul respectiv, a dovedit un studiu realizat în 2007 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din Florida.

3. Învaţă o limbă străină. Atunci când înveţi ceva nou, cum ar fi o limbă străină, în creier se formează conexiuni cerebrale noi care te vor ajuta şi în găsirea unor soluţii eficiente problemelor de zi cu zi. De altfel, persoanele care vorbesc cel puţin două limbi pot realiza mai multe sarcini în acelaşi timp şi, în plus, sunt mai ferite de boli degenerative, cum sunt maladiile Parkinson şi Alzheimer.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant