Stilul de viață vegan poate reduce riscul de diabet și boli de inimă. Explicațiile cercetătorilor germani

0
Publicat:

Analiza a 37 de studii arată că numeroase beneficii pentru sănătate provin din înlocuirea cărnii, în special a celei procesate. Spre exemplu, riscul de a dezvolta diabet de tip 2 este redus într-un procent de 20%.

Stilul de viață vegan, benefic pentru sănătate FOTO Shutterstock

Înlocuirea cărnii și a lactatelor cu cereale integrale, fasole, nuci și ulei de măsline poate reduce semnificativ bolile cardiovasculare și diabetul de tip 2, potrivit unei analize majore a impactului dietei asupra sănătății, notează The Guardian.

Cercetătorii din Germania au analizat 37 de studii publicate pentru a evalua beneficiile trecerii de la carne roșie și procesată, carne de pasăre, pește, ouă și produse lactate la alimente pe bază de plante, cum ar fi fasole, nuci, cereale integrale, uleiuri, fructe și legume.

Beneficiile majore ale veganismului

Ei au descoperit că, pe lângă riscul de a dezvolta boli cardiovasculare și diabet de tip 2 a existat și un risc mai scăzut de deces din orice cauză, în perioadele acoperite de studii. Cel mai problematic aliment de origine animală a fost carnea roșie și cea procesată.

„Această dovadă evidențiază beneficiile potențiale ale trecerii de la dietele ce includ produse animale, precum carne roșie și procesată, ouă, lactate, carne de pasăre și unt, la alimente pe bază de plante precum nuci, leguminoase, cereale integrale și ulei de măsline”, a spus dr. Sabrina Schlesinger, un autor principal al studiului realizat la Centrul German de Diabet din Düsseldorf.

Riscul de boli cardiovasculare a fost cu aproximativ 25% mai mic atunci când 50 grame de carne procesată pe zi au fost înlocuite cu nuci sau leguminoase. Între timp, înlocuirea unui ou pe zi cu 25 de grame de nuci a fost legată de un risc cu 17% mai mic.

Totuși, nu au existat dovezi clare că și înlocuirea cărnii de pasăre sau a peștelui cu nuci sau leguminoase reduce bolile cardiovasculare.

Beneficii similare au fost observate și în cazul diabetului de tip 2 și pentru toate cauzele de deces înregistrate de studiile analizate. Autorii au calculat o reducere a diabetului zaharat de tip 2 cu aproximativ 20% atunci când 50 de grame de carne procesată au fost schimbate cu până la 28 de grame de nuci sau când un ou (consumat zilnic) a fost înlocuit cu 30 de grame de cereale integrale sau 10 grame de nuci.

Carnea procesată, cea mai periculoasă

Înlocuirea cărnii procesate, care era adesea carne roșie sub formă de șuncă, slănină, cârnați sau hotdogs, a fost legată de cele mai clare beneficii pentru sănătate. Potrivit studiului realizat de BMC Medicine, înlocuirea a 50 de grame de carne procesată pe zi cu 28-50 de grame de nuci a fost asociată cu un risc cu 21% mai mic de deces, provocat de orice cauză din studiile evaluate.

Cercetarea nu aprofundează motivele pentru beneficiile observate, dar carnea este adesea bogată în acizi grași saturați, despre care se crede că au capacitatea de a crește riscul de boli cardiovasculare și diabet de tip 2. Carnea procesată poate avea, de asemenea, niveluri ridicate de sodiu, nitrați și nitriți. Alimentele pe bază de plante, pe de altă parte, sunt bogate în nutrienți esențiali, cum ar fi fibre, vitamine și minerale, antioxidanți și fitochimice care atenuează inflamația.

Lacunele studiului

Profesorul Nita Forouhi, expert în nutriție, diabet și obezitate la Unitatea de Epidemiologie MRC de la Universitatea din Cambridge, a spus că descoperirile cele mai convingătoare ale studiului au fost cele în favoarea schimbării cărnii roșii procesate și neprocesate cu alimente pe bază de plante.

Un dezavantaj este că studiul nu face distincție între diferitele tipuri de produse lactate. Au existat unele dovezi că produsele lactate fermentate, cum ar fi iaurtul și brânza, sunt mai sănătoase.

Studiul nu a analizat nici beneficiile înlocuirii cărnii roșii și procesate cu alte alimente de origine animală, cum ar fi peștele, carnea de pasăre și ouăle.

„Nu toată lumea ar dori să fie vegană sau vegetariană. Cercetătorii cer, pe bună dreptate, cercetări suplimentare și de mai bună calitate. Dar, în timp ce acest lucru este așteptat, ar fi prudent să ne concentrăm în special pe reducerea consumului de carne roșie și procesată, pentru care potențialele efecte negative asupra sănătății și asupra mediului sunt cele mai mari”, a spus ea.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate