Încă un motiv să-ţi respecţi programul de somn: ajută la repararea creierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce dormim, în creier se produc substanţe care au un rol esenţial în stimularea dezvoltării şi autoreparăriii celulelor cerebrale, arată un nou studiu.


Mielina, stratul care înveleşte axonii („picioarele“) celulelor nervoase din creier şi din măduva spinării, se reface în timpul somnului, a demonstrat o cercetare a oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea din Wisconsin. Rolul mielinei este esenţial pentru comunicarea pe bază de impulsuri electrice între neuroni.

De fapt, în cadrul studiului, realizat deocamdată numai pe animale de laborator, specialiştii au constatat că somnul activează genele responsabile cu producţia de oligodendrocite, care stau la baza tecii de mielină. Privarea de somn, pe de altă parte, a fost asociată de cercetători cu activarea altor gene, responsabile, de această dată, cu autodistrugerea şi moartea celulelor.

„Multă vreme, specialiştii în somnologie s-au concentrat asupra modului în care activitatea neuronilor diferă atunci când animalele sunt treze, prin comparaţie cu perioada în care dorm. Acest studiu dovedeşte că şi celelalte celule ale creierului, cum sunt cele care alcătuiesc teaca de mielină, sunt influenţate într-o mare măsură de programul de somn sau, dimpotrivă, de lipsa lui“, explică medicul Chiara Cirelli, autoarea studiului.

O altă cercetare, efectuată cu câteva luni în urmă de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Surrey şi de la Colegiul Universitar din Londra, a arătat că somnul este important, de asemenea, pentru relaxarea şi refacerea neuronilor.

„Dacă neuronii încearcă să se «odihnească» în timp ce suntem treji, nu doar că procesul nu este deloc eficient, dar ne şi afectează semnificativ performanţele“, potrivit specialistului în Somn şi Cronobiologie Vladyslav Vyazovskiy, de la Universitatea din Surrey. „Pe de altă parte, în anumite condiţii, unele zone ale creierului nu pot să «adoarmă» şi rămân într-o stare de veghe, care conduce la un somn neodihnitor“, completează specialistul citat de „Huffington Post“.

Citeşte şi:

Cum poţi depista tulburările de somn

Senzaţia că ne trezim mai obosiţi decât atunci când am mers la culcare şi cea de somnolenţă în timpul zilei pot fi indicatorii unei afecţiuni a somnului. Putem afla care sunt cauzele pentru care nu ne odihnim suficient pe parcursul nopţii cu ajutorul unor aparate din laboratoarele de somnologie.

VIDEO Adevărul Live: Ai aţipit vreodată la volan? Tulburările de somn pot fi de vină, spun specialiştii

Mulţi dintre noi suferă de unele tulburări de somn extrem de periculoase fără măcar să ştie, atrag atenţia medicii. Află care sunt acestea şi ce înseamnă explorarea psihologică a viselor de la somnologul Oana Deleanu şi de la psihologul Paul Moroşanu, la Adevărul Live.

Cum îţi poţi păcăli organismul că e odihnit după o noapte albă

Nu contează cât de obosit eşti, există nopţi în care somnul nu se lipeşte de gene. Vestea bună este că doar o noapte nedormită nu are efecte de durată asupra sănătăţii. Vestea proastă este că această noapte albă are efecte negative asupra activităţii de a doua zi.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”