Expresiile-mantră care gonesc spaima din suflet, în lipsa unui îndrumător. Ce să ne spunem când suntem panicați

0
Publicat:

„Adevărul” a vorbit cu un preot, un psiholog și o antrenoare despre ceea ce ar trebui să ne spunem și cum să acționăm, în lipsa unui îndrumător, atunci când viața ne face să suferim.

Rugăciunea este una din metodele prin care putem scăpa de depresie FOTO dailytrust.com

Este o luptă lăuntrică de reechilibrare pe care fiecare din noi o duce după ce a suferit un necaz și chiar după bucurii în unele cazuri, mai ales în preajma Sărbătorilor, pentru că urmează de multe ori o cădere psihică și emoțională.

Vă prezentăm mai jos o scurtă rugăciune și câteva expresii care au menirea să ne scoată din starea de anxietate și depresie în care alunecăm uneori chiar fără să vrem.

„Îți mulțumesc, Doamne, chiar și pentru încercări și necazuri”

Părintele Lucian Petroaia, conferențiar universitar la Departamentul Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie Galaţi și preot la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați, a declarat pentru „Adevărul” că sărbătoarea Crăciunului și sărbătorile care urmează, Anul Nou și Boboteaza, sunt o șansă pentru fiecare dintre noi pentru a ne reaminti greșelile pe care le-am făcut și a le îndrepta, dar și pentru a ne ruga pentru liniște și pace sufletească.

„Doamne, Dumnezeul nostru, ajutorul și nădejdea mea, făcătorul meu și izvorul vieții și al harului, ajută, binecuvântează și călăuzește pașii celor mai dragi mie (părinții, frații, surorile, copiii).

Ajută, Doamne, binecuvântează și sporește bucuriile în viața aproapelui meu, în viața celor care îmi sunt prieteni și ajutători.

Binecuvântează, Doamne, și dăruiește har vieții mele și iertare pentru greșelile mele și ajută-mă să împlinesc voia ta cea sfântă atât pentru mine, pentru cei din familia mea, cât și pentru lumea în care mi-ai îngăduit să trăiesc.

Îți mulțumesc, Dumnezeule, pentru tot darul cel bun și pentru mulțimea bucuriilor pe care le-ai revărsat peste mine.

Îți mulțumesc, Doamne, chiar și pentru încercări și necazuri, pentru că mă vor face mai bun și mai puternic cu harul și binecuvântarea ta”. 

Aceasta este rugăciunea pe care părintele Petroaia ne îndeamnă să o spunem ori de câte ori suntem în necazuri sau în situații grele de viață, ori când avem diverse tulburări sufletești.

„Sunt conștient, respir calm și profund”

Stelian Chivu, cunoscut psiholog, vine cu o „pastilă” menită să ne scoată rapid din starea negativă care ne domină mintea și emoțiile.

„Sunt conștient, respir calm și profund”, este expresia pe care o putem repeta de fiecare dată când simțim că problemele sau gândurile negative ne afectează sănătatea mentală, emoțională și fizică.

„Decuplează persoana în cauză de la starea exterioară, hrănește creierul și ajută la instalarea programelor de autocontrol prin conștientizare”, explică psihologul Stelian Chivu efectul acestei expresii cu efect de mantră (formulă magică, talisman) asupra celor care o rostesc.

„Când simți că nu mai poți, mai poți puțin”

Gianina Felea, fostă campioană naţională la gimnastică, actualmente profesoară de gimnastică la Palatul Copiilor din Galaţi, a creat un adevărat fenomen în cei 18 ani de când predă. Profesoara a reuşit prin talent, rigoare şi perseverenţă să formeze generaţii de campioni la dans. 

Antrenoarea le încurajează permanent și le este alături micilor dansatoare indiferent de ce se întâmplă, dar are și o expresie preferată, prin care reușește mereu să le motiveze ca să se autodepășească: „Atunci când simți că nu mai poți, mai poți puțin, nimic nu e prea greu, pot și voi reuși, trebuie să reușesc.”

„Prin repetiții, perseverență, dorință și încredere vom reuși să facem tot ce ne propunem. Înainte de a intra pe scenă, le întăresc gândirea pozitivă și le spun că am încredere în realizările lor”, explică Gianina Felea ce stă în spatele acestei expresii. 

<<Am încredere în voi că va fi perfect, nu trebuie decât să facem ce am învățat și să ne bucurăm de moment. Am muncit în sală pentru aceste momente>>, le transmit înaintea unei evoluții. Doar din greșeli învățăm, trebuie doar să se ajute între ele și să se susțină indiferent de ce se întâmplă”, este discursul motivațional al antrenoarei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum