De ce avem nevoie de mai mult somn iarna. Ce efect au luminile artificiale din orașe

0
Publicat:

Noile cercetări sugerează că oamenii ar putea avea nevoie de mai mult somn în timpul lunilor de iarnă decât în timpul verii. Această nevoie pare să apară chiar și în cazul persoanelor care locuiesc în orașe, unde luminile artificiale afectează tiparelor noastre de somn.

Iarna avem nevoie de maim mult somn FOTO Shutterstock

Studiul nostru arată că, chiar și atunci când trăiesc într-un mediu urban, doar cu lumină artificială, oamenii [experimentează] somnul de sezon”, spune Dieter Kunz, unul dintre autorii principali ai studiului și șeful clinicii de somn și cronometrie de la Spitalul St Hedwig din Berlin, Germania. „M-aș fi așteptat ca variațiile de sezon să fie mult mai mari, [dacă pacienții ar fi trăit] afară și ar fi fost expuși doar la lumină naturală”, adaugă el, potrivit BBC.

Studii anterioare au constatat că expunerea la lumina artificială înainte de culcare poate suprima secreția de melatonină, hormonul produs de glanda pineală care reglează ceasul nostru circadian, ciclul natural de somn-veghe care se repetă la fiecare 24 de ore, și ne face să ne simțim somnoroși.

Însă studiul german, care a folosit înregistrări detaliate ale somnului a 188 de pacienți (care locuiau în mediul urban și care sufereau de tulburări de somn) a constatat că, chiar și atunci când au fost expuși în primul rând la lumina artificială, participanții au înregistrat variații sezoniere în somnul REM, care este direct legat de ritmul nostru circadian. De fapt, participanții au dormit cu o oră mai mult în decembrie decât în iunie. Somnul cu mișcări rapide ale ochilor (REM), care este stadiul cel mai activ al somnului în care visăm și în care ne crește ritmul cardiac, a fost cu 30 de minute mai lung iarna decât vara.

Afectat și somnul profund

Somnul REM este reglementat de ceasul circadian, „așa că faptul că acesta merge în paralel cu anotimpurile are sens”, spune Kunz.

Dar echipa lui Kunz a fost surprinsă să constate că au existat schimbări legate de sezon și în ceea ce privește somnul cu unde lente (SWS), cunoscut și sub numele de somn profund. "Am constatat schimbări specifice în somnul REM și în somnul profund, cele două etape majore ale somnului, de-a lungul anului. Acest lucru a fost complet nou", spune Kunz.

Somnul cu unde lente apare în timpul etapei finale a somnului NREM (non-rapid eye movement). Este momentul în care organismul repară și regenerează țesuturile, construiește mușchi și întărește sistemul imunitar și este important pentru consolidarea memoriei pe termen lung și pentru procesarea informațiilor nou dobândite. Somnul cu unde lente al participanților la studiu a fost cu 30 de minute mai scurt în septembrie decât în februarie.

Explicațiile sunt neclare

Aceste descoperiri i-au surprins pe cercetători, pentru că „somnul profund nu este condus de sistemul de sincronizare circadiană; este un proces homeostatic. [Aceasta înseamnă că] cu cât ești treaz mai mult timp, cu atât mai mult somn profund ai nevoie pentru a-ți reface energia", mai spune Kunz. El mai arată că sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege de ce avem nevoie de mai mult somn iarna și mai puțin somn profund toamna. "Încă nu avem nicio idee despre ce înseamnă din punct de vedere funcțional".

De asemenea, este demn de remarcat faptul că studiul a fost realizat pe pacienți care suferă de tulburări de somn, cum ar fi insomnia, așa că va trebui să fie repetat la o populație sănătoasă pentru a confirma că aceste efecte sunt observate la scară mai largă.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă