„Dacă vreau să slăbesc, trebuie să nu mai combin carnea cu pâinea sau cartofii“. Cât de adevărat este

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există în acest moment o avalanşă de sfaturi provenite de la pseudonutriţionişti prin care suntem sfătuiţi să nu combinăm anumite alimente, de pildă carnea cu cartofii sau fructele cu lactatele. Care este de fapt realitatea explică medicii.

„Dacă vreau să slăbesc, trebuie să nu mai combin carnea cu pâinea sau cartofii“. Nici poveste, atrag atenţia medicii nutriţionişti. Mitul enunţat mai sus se bazează pe teoria conform căreia pentru digestia cărnii este nevoie de un mediuc acid în tubul digestiv, în timp ce pentru digestia pâinii, a produselor din cereale, a cartofilor sau a orezului – adică a carbohidraţilor – este nevoie de un mediu alcalin, deci nu ar fi compatibile să fie mâncate la aceeaşi masă.

Însă, până în prezent nu există cercetări care să susţină practic această afirmaţie. Forurile internaţionale de nutriţie care fac recomandări potrivit celor mai noi studii realizate de oamenii de ştiinţă recomandă în prezent ca, în farfuria sănătoasă, să se regăsească cereale integrale şi proteine – carne, ouă, leguminoase – alături de vegetale şi lactate, potrivit Abecedarului de obezitate, coordonat de dr. Nicolae Hâncu, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Potrivit aceleiaşi surse, modul în care combinăm alimentele ţine de preferinţele fiecăruia, precum şi de toleranţa individuală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele