Ce nu trebuie să le spunem persoanelor care suferă de depresie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experienţa cotidiană ne conduce fără să vrem spre identificarea în rândul prietenilor noştri a cel puţin o persoană care suferă de depresie, cauzele acestei stări variind de la probleme sentimentale până la cele de ordin financiar.

Dacă am suferit în anumite momente de depresie sau am întâlnit persoane cunoscute care suferă de acest lucru, înseamnă că ştim destul de bine cum trebuie să acţionăm şi ce nu trebuie să spunem.

Profesorul Adam Kaplin de la John Hopkins University susţine că nu cuvintele, ci comportamentul trebuie să arate că susţinem pe cei aflaţi în impas, însă şi cuvintele au rolul lor, mai ales cel negativ când sunt prost folosite, informează „Huffington Post”.

Kaplin enumeră şase replici obişnuite care nu trebuie să le spui celor care suferă de depresie.

1.„Ştiu cum te simţi!”

Axarea discuţiei nu trebuie să fie realizată pe partea de înţelegere din prisma povestirii propriilor întâmplări, ci prin alegerea unei metode de mijloc de a empatiza cu succes.

2.„Fii optimist!”

Kaplin susţine că nu trebuie subestimat impactul depresiei asupra persoanei de lângă noi, aşadar, replicile simple de încurajare care par banale, trebuie evitate.

3.„Fii mai vesel!”

Această replica pare desprinsă din conversaţiile pe care le porţi când mergi în oraş să te distrezi cu prietenii, iar unul din ei nu este în forma. O variantă agreabilă ar fi să asculţi povestea celui care este nemulţumit de ultimele întâmplări din viaţa sa.

4.„Totul este în mintea ta!”

Încercarea de a minimaliza ceea ce se petrece în viaţa altora este un semn că nu ştii să apreciezi la justa valoare întâmplările din viaţa altora.

5.„Gândeşte-te că sunt alţii într-o situaţie mult mai proastă că a ta!”

Alegerea acestei succesiuni de cuvinte sugerează că suntem într-o pană de idei în ceea ce priveşte oferirea unei soluţii, cel mai uşor fiind apelul la o comparaţie în care este realizată o clasificare a relelor.  

Citeşte şi:

Depresia şi gândurile suicidale, principalele probleme ale copiilor. Mamele, în topul abuzatorilor

Aproape jumătate dintre cazurile semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, care au necesitat intervenţia autorităţilor, au vizat abuzul asupra copilului, în fiecare zi fiind înregistrate până la şapte astfel de cazuri. Concret, la Telefonul Copilului, în anul 2013 au fost înregistrate 106.885 de apeluri, iar 5.039 dintre cazuri au necesitat consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor, dar şi intervenţia instituţiilor abilitate.

Psiholog, psihiatru sau neurolog? La cine să mergi şi când?

Confuziile frecvente care se fac între cele trei specialităţi sunt şi parte dintre cauzele care stau la baza fricii sau ruşinii de a merge la psiholog, psihiatru sau neurolog.