Ce efecte poate avea lipsa somnului asupra mersului şi a echilibrului. Explicaţiile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Lipsa odihnei poate afecta capacitatea de a merge drept, de a evita obstacolele şi de a păstra echilibrul, arată cel mai recent studiu realizat de specialiştii Universităţii din Maryland, informează CNN.

Potrivit sursei citate, pe lângă starea de somnolenţă şi oboseală, persoanele care nu dorm suficient pot suferi de migrene, stări de anxietate şi iritabilitate, depresii, dar şi modificări ale mersului.

„În mod ideal, toată lumea ar trebui să doarmă opt ore pe noapte", a spus Hermano Krebs, autorul studiului, profesor de neurologie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Maryland şi cercetător ştiinţific principal la departamentul de inginerie mecanică al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, transmite Digi24.

„Dar dacă nu putem, atunci ar trebui să compensăm cât mai mult şi cât mai regulat posibil", a adăugat acesta.

Sursa citată precizează că, oamenii de ştiinţă obişnuiau să creadă că mersul este un proces complet automatizat, fiecare persoană îşi arată direcţia în care doreşte să meargă şi corpul preia automat controlul cu puţin ajutor cognitiv, însă nu este aşa.

Conform specialiştilor, creierul reacţionează la indicii vizuale sau auditive din calea noastră, ajustându-ne mersul pentru a încetini sau accelera, după cum este necesar. În cazul muzicii, de exemplu, este posibil să ne ajustăm pasul pentru a ţine ritmul fără să ne dăm seama.

„Conceptul că mersul este doar un proces automat nu este o poveste completă", a spus Krebs. „Există o mulţime de influenţe care vin din partea creierului”.

Adulţii au nevoie de cel puţin şapte ore de somn pe noapte

Autorii analizei mai adaugă că, pentru o funcţionare optimă a creierului, adulţii trebuie să doarmă cel puţin şapte ore pe noapte, în timp ce copiii de vârstă şcolară au nevoie de nouă până la 12 ore, iar adolescenţii au nevoie de opt până la 10 ore în fiecare noapte, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA.

Astfel, noul studiu, publicat în Scientific Reports, a analizat comportamentul studenţilor cu lipsă cronică de somn de la Universitatea din São Paulo, Brazilia. Studenţii au purtat dispozitive de urmărire a somnului timp de 14 zile pentru a-şi înregistra perioadele de somn şi de trezire - în medie, studenţii au dormit aproximativ şase ore pe noapte.

Jumătate din grup a petrecut apoi o noapte întreagă înainte de a face un test pe bandă rulantă, în care li s-a cerut să ţină pasul cu ritmul unui metronom. 

„Trebuiau să îşi sincronizeze lovirea călcâiului cu ritmul şi am constatat că erorile erau mai mari la persoanele cu deprivare acută de somn", a declarat autorul principal Arturo Forner-Cordero, profesor asociat la departamentul de mecatronică al Universităţii din São Paulo. 

„Erau în afara ritmului, ratau semnale sonore şi aveau performanţe, în general, mai proaste", a declarat Forner-Cordero.

Totuşi, în mod ciudat, studenţii care au încercat să îşi reducă deficitul de somn prin dormitul în weekend-uri au avut performanţe ceva mai bune la test, au constatat autorii studiului.

Cu toate acestea, studiul reprezintă un mesaj important cu privire la necesitatea unui somn adecvat, în special pentru cei care lucrează în industrii în care munca în schimburi este frecventă sau în care un mers nesigur ar putea fi periculos.

„Compensarea somnului ar putea fi o strategie importantă", a spus Forner-Cordero. 

„De exemplu, pentru cei care sunt privaţi de somn în mod cronic, cum ar fi lucrătorii în schimburi, clinicienii şi o parte din personalul militar, dacă îşi construiesc o compensare regulată a somnului, ar putea avea un control mai bun asupra mersului lor".

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două