Beneficiile sării pentru sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarea menţine mucoasa stomacului sănătoasă.

Despre sare se spune că este dăunătoare sănătăţii. este adevărat că nu trebuie consumată în exces, dar nici nu ne putem lipsi de ea. Cu ajutorul sării, organismul îndeplineşte mai multe funcţii. Astfel, transmite impulsurile nervoase şi transportă elemente nutritive la celulele corpului.

Risc de crampe musculare

Sarea este importantă pentru buna funcţionare a muşchilor, pentru că previne apariţia crampelor musculare. De asemenea, sarea este benefică şi pentru buna funcţionare a glandei tiroide. Asta deoarece ajută la suprimarea excesului de cortizol, cunoscut drept hormon al stresului.
Din cauza sodiului pe care-l conţine, sarea poate creşte tensiunea arterială. Membrii Agenţiei pentru Standarde Alimentare din SUA recomandă un consum de cinci-şase grame de sare pe zi, pentru a preveni hipertensiunea, dar şi apariţia altor afecţiuni.

Bună pentru hipotensivi

Este important să introduci sarea în alimentaţie, dacă suferi de hipotensiune. Persoanele care au tensiunea mică trebuie să mănânce puţţin mai sărat, pentru că ajută la creşterea valorii tensiunii. Cei care au tensiunea mică pot să resimtă simptome precum stări de slăbiciune, ameţeli, lipotimie.

Descoperă beneficiile sării pentru sănătate pe clicksanatate.ro.

5 semne care arată că ai probleme cu tiroida
Ce complicaţii poate da deficitul de iod

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete