Băutura care poate să contracareze efectele sedentarismului: reduce riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare

0
Publicat:

Statul pe scaun, la birou, perioade lungi de timp, poate avea efecte devastatoare asupra sănătății, dar o ceașcă obișnuită de cafea ar putea fi o modalitate de a compensa stilul de viață în care predomină sedentarismul.

Băutura care ne bucură în fiecare dimineață este și sănătoasă. FOTO Arhivă

Un studiu recent, realizat de cercetătorii de la Universitatea Soochow din China, pe un eșantion de de peste 10.000 de oameni din Statele Unite, a demonstrat că cei care beau cafea zilnic pot fi protejați de efectele negative ale sedentarismului, potrivit sciencealert.com

În comparație cu cei care nu beau cafea și care sunt la fel de sedentari, riscul de deces asociat sedentarismului este aproape dublu.

Cercetătorii spun că studiul lor este primul care evaluează modul în care beneficiile pentru sănătate ale cafelei ar putea contracara riscul crescut de deces asociat sedentarismului.

Analizând datele de sănătate pe termen lung analizate la nivelul SUA, echipa a descoperit că o ceașcă de cafea anulează într-o oarecare măsură decesul din cauza bolilor cardiovasculare.

Dintre toți cei 10.639 de participanți luați în considerare în studiul actual, cei care stăteau mai mult de opt ore pe zi, pe scaun, s-au confruntat cu un risc crescut de deces, comparativ cu cei care stăteau mai puțin de patru ore pe zi. Pe de altă parte, lucrarea arată că persoanele care au un stil de viață sedentar, dar care au băut cafea, au parte de un risc mai redus de deces din cauza bolilor cardiovasculare, indiferent de câte căni zilnic au consumat.

Autorii studiului mai arată că, dexemplu, cofeina din sânge reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2 sau boli cardiovasculare.

Chiar și cafeaua decofeinizată, bogată în antioxidanți, poate ajuta la stimularea metabolismului și la reducerea inflamației, iar anumiți compuși din cafea pot proteja creierul de boli degenerative, cum ar fi Parkinson.

Studiul a fost publicat în BMC Public Health.

Beneficiile nebănuite ale cafelei

Bogate în vitamine și minerale care pot avea beneficii importante, inclusiv pentru sănătatea intestinală și îmbunătățirea memoriei, boabele de cafea eliberează aceste beneficii atunci când sunt preparate în apă fierbinte, făcând dintr-o ceașcă de cafea neagră o opțiune sănătoasă. 

Potrivit unor studii, consumatorii de cafea prezintă de obicei o diversitate mai mare a microbiomului intestinal – bacteriile care se găsesc în sistemul digestiv - ceea ce se poate datora fibrelor solubile și proprietăților prebiotice din cafea, care hrănesc bacteriile bune și care pot contribui la digestie și la sănătatea intestinală. 

În plus, studiile sugerează că această „licoare” poate fi benefică pentru sănătatea cognitivă pe termen lung, prin îmbunătățirea memoriei și a atenției și, eventual, prin încetinirea declinului cognitiv, reducând riscul apariției unor boli precum Alzheimer la vârste mai înaintate, transmite WalesOnline. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”