Animalele de companie pot schimba radical vieţile oamenilor. Ce spun psihologii

0
Publicat:

În zilele noastre, foarte multe persoane se confruntă, zi de zi, cu situaţii stresante şi cu un ritm al vieţii alert. Cei care au animale de companie, susţin psihologii, sunt de multe ori mai fericiţi şi relaxaţi.

Animale de companie SURSĂ Arhiva Adevărul

Astfel, persoanele care au în preajmă câini sau pisici, vor reuşi să se desprindă mult mai uşor de problemele zilnice şi vor avea parte de mai multe activităţi relaxante.

,,Animăluţele au capacitatea de a ne schimba starea de spirit"

Psihologii susţin că animalele de companie au capacitatea de a schimba radical starea de spirit a unei persoane. Astfel, după o zi obositoare la serviciu, o plimbare sau câteva momente de joacă petrecute cu prietenii necuvântători ar putea să aducă foarte multă fericire şi relaxare.

,,Este bine cunoscut faptul că animalele de companie au capacitatea de a ne schimba starea de spirit. Cei care au câine acasă sau orice al animăluţ, vor fi mereu mai relaxaţi, mai fericiţi. Animalele de companie sunt capabile să ne scape de stres, chiar dacă de multe ori nu realizăm acest lucru. Cei care deţin un animal de companie vor avea, zilnic, activităţi plăcute în plus", a declarat Andreea Coman, psiholog clinician.

Stresul poate fi combătut cu ajutorul animalelor de companie

Stresul este un element care, în vremurile noastre, afectează tot mai multe vieţi şi conduce la probleme reale de sănătate, mai ales dacă nu este tratat cu seriozitate. Pentru ca acest factor de risc să nu-şi mai facă atât de mult simţită prezenţa, specialiştii susţin că animalele de companie pot avea un rol foarte important.

,,Cei care au un câine, de exemplu, vor fi obligaţi să iasă, de câteva ori pe zi, să se plimbe împreună cu acesta. Chiar dacă uneori pare a fi greu, dacă acest lucru intră în rutina de zi cu zi, va deveni ceva foarte plăcut. Poate fi acel moment al nostru, în care să uităm de griji, să ne desprindem de problemele de la locul de muncă sau din familie. Este benefic ca atunci când avem un animăluţ de companie să avem şi activităţi cu el. Trebuie să existe momente în care să ne jucăm cu animalele de companie, să le acordăm atenţie, cam ca unui copil. Vom observa, imediat, că starea noastră de spirit de schimbă. Animalele au capacitatea de a simţi dacă stăpânul este supărat sau abătut şi de multe ori vor încerca să schimbe acest lucru", a adăugat psihologul clinician.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete