Alimentul cel mai dăunător pentru sănătate. Cercetătorii recomandă să reduci consumul imediat

0
Publicat:

Numeroase cercetări realizate în ultimii ani au arătat efectele negative ale consumului excesiv de zahăr asupra sănătății. Aceste rezultate au condus la recomandările de a limita consumul de zahăr la mai puțin de 10% din aportul caloric zilnic.

Alimentul cel mai nesănătos FOTO Shutterstock

Cu toate acestea, cercetătorii din China și din Statele Unite au considerat că, înainte de a elabora politici detaliate de restricționare a zahărului, „calitatea dovezilor existente trebuie să fie evaluată în mod cuprinzător”, potrivit studiului publicat miercuri în revista The BMJ.

Într-o analiză amplă a 8.601 studii, consumul ridicat de zahăr adăugat a fost asociat cu riscuri semnificativ mai mari pentru 45 de afecțiuni. Printre acestea se află diabet, gută, obezitate, hipertensiune arterială, atac de cord, accident vascular cerebral, cancer, astm, carii dentare, depresie și moarte prematură.

Zahărul, efecte nocive în organism

Cercetătorii s-au concentrat asupra zaharurilor libere. Este vorba despre tipuri de zahăr pe care îl găsim în magazin ambalat, sau sub formă de diferiți îndulcitori sau care care apar în mod natural în siropuri, miere, sucuri de fructe, sucuri de legume, piureuri, paste și produse similare în care structura celulară a alimentelor a fost descompusă, potrivit US Food and Drug Administration. Această categorie nu include zaharurile care apar în mod natural în produsele lactate sau în fructele și legumele întregi din punct de vedere structural.

Rezultatele au sugerat că participanții la studiu cu cel mai mare consum de băuturi îndulcite cu zahăr aveau o greutate corporală mai mare decât cei cu cel mai mic consum.

În calitate de cercetător în domeniul nutriției (...) pot confirma că aportul de zahăr alimentar în SUA este de peste două ori mai mare decât cantitatea recomandată și, în timp ce impactul direct al zahărului în sine oferă beneficii nutriționale minime, înlocuiește în continuare alimentele care au beneficii”, a declarat Linda Van Horn, profesor emerit de medicină preventivă la Școala de Medicină Feinberg de la Universitatea Northwestern, prin e-mail. Van Horn nu a fost implicată în acest studiu.

Legătura dintre zahăr și boli

Dovezile privind o legătură între zahărul liber și cancer au fost limitate și controversate și necesită mai multe cercetări, au declarat autorii studiului. Dar descoperirea, potrivit studiului, ar putea fi explicată prin efectele cunoscute ale zahărului asupra greutății: consumul ridicat de zahăr a fost asociat cu obezitatea, care este un factor de risc puternic pentru diverse tipuri de cancer. Același lucru este valabil și pentru bolile cardiovasculare.

Consumul de zahăr adăugat poate favoriza inflamația în organism, iar acest lucru poate cauza stres asupra inimii și vaselor de sânge, ceea ce poate duce la creșterea tensiunii arteriale”, a declarat în februarie pentru CNN cercetătorul în domeniul comportamentului Brooke Aggarwal. Este profesor asistent de științe medicale în cadrul diviziei de cardiologie de la Columbia University Irving Medical Center și nu a fost implicat în studiu.

Factor de risc pentru depresie

S-a constatat că alimentele foarte procesate, care pot avea o mulțime de zahăr liber, cresc inflamația, un factor de risc pentru depresie.

„Carbohidrații din alimentele integrale au nevoie de mai mult timp pentru a se descompune în zaharuri simple, iar o parte din ei - fibrele - nu pot fi descompuse deloc”, a declarat Adam pentru CNN în februarie. „Acest lucru înseamnă că cerealele integrale, intacte, nu provoacă aceleași vârfuri de zahăr din sânge pe care le experimentăm atunci când mâncăm zaharuri simple. Vârfurile de zahăr din sânge declanșează vârfuri de insulină, care ne pot destabiliza glicemia și... pot fi cauza de bază a problemelor de sănătate pe termen lung.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere