Alimente care protejează creierul: dieta MIND

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legume verzi, nuci, peşte, ulei de măsline, fructe de pădure. Iată doar câteva dintre super alimentele incluse într-o nouă dietă, numită MIND („minte” – în română), care protejează creierul de boala Alzheimer şi demenţă senilă. Creată de o echipă de nutriţionişti americani, această dietă promite menţinerea creierului sănătos cât mai mult timp.


Dieta MIND reprezintă o combinaţie între regimul mediteranean (bazat pe fructe, legume, ulei de măsline, cereale, peşte) şi regimul DASH (bogat în fructe şi legume care previn hipertensiunea arterială). Ambele au dovedit în cadrul unor studii clinice că pot reduce riscul bolilor cardiovasculare, precum hipertensiunea arterială, infarctul şi accidentul vascular cerebral. Cercetătorii de la Rush University Medical Centre şi-au propus să afle dacă alimentele cuprinse în cele două regimuri aduc beneficii şi asupra sănătăţii creierului. Astfel, nutriţioniştii americani au creat dieta MIND.

STUDIU: Dieta MIND scade cu 50% riscul de Alzheimer

Pentru a studia efectele dietei MIND, nutriţioniştii de la Rush University Medical Centre au monitorizat 900 de persoane cu vârste cuprinse între 58 şi 98 de ani. Participanţii au avut sarcina de a completa un chestionar privind modul de alimentaţie, iar periodic au fost supuşi unor teste neurologice pentru a li se analiza capacitatea cerebrală. Rezultatele sunt clare: persoanele care au respectat cu stricteţe regimul MIND beneficiau de funcţii cerebrale ale unei persoane mai tinere, mai exact cu circa 7 ani mai puţin decât vârsta lor reală.

Acelaşi studiu a scos la iveală că regimul MIND poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Concluzia cercetătorilor este încurajatoare: alimentele incluse în dieta MIND ne pot menţine creierul tânăr până la vârste înaintate, protejându-l de inamici redutabili cum sunt demenţa senilă şi boala Alzheimer.

Ce alimente cuprinde dieta MIND

Nutriţioniştii care au creat dieta MIND ne sfătuiesc să includem în meniu 10 grupe de alimente „sănătoase” şi să evităm 5 grupe de alimente „nesănătoase”.

Alimentele care protejează creierul sunt: legumele verzi (spanac, brocoli, varză, dovlecei, castraveţi – toate foarte bogate în vitaminele A şi C), leguminoasele (fasole uscată, mazăre, linte, năut – surse importante de fibre şi de proteine), fructele oleaginoase (nuci, migdale, fistic – care conţin cantităţi însemnate de antioxidanţi şi vitamina E), cerealele (esenţiale în meniul zilnic), peştele (cel puţin o dată pe săptămână, datorită acizilor graşi omega 3), carnea de pasăre, uleiul de măsline, fructele roşii (căpşuni, cireşe, fructe de pădure, pepene etc. – rezervoare de antioxidanţi, vitamine şi minerale). În dieta MIND este permis un pahar de vin pe zi (nu mai mult). Este de preferat vinul roşu, recunoscut pentru virtuţile sale în privinţa sănătăţii cardiovasculare.

Pentru a ne proteja creierul de declin cognitiv, alimentele care trebuie evitate provin din următoarele grupe alimentare: carnea roşie (porc, vită – nu mai mult de 4 porţii pe săptămână), unt şi margarină, brânză fermentată (cel mult o dată pe săptămână), dulciuri şi alimente de tip fast food (burgeri, pizza, cartofi prăjiţi).

Un mod de viaţă sănătos

Acest regim se bazează pe principiile alimentaţiei echilibrate, a explicat dr. Clare Walton, preşedintele Societăţii de Alzheimer din Marea Britanie. „Noile cercetări confirmă ceea ce ştiam despre importanţa unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate pentru sănătatea creierului. Dar este important ca oamenii să reţină că există numeroase lucruri de făcut în paralel cu o alimentaţie sănătoasă pentru a reduce riscul de demenţă, în special să rămână activi din punct de vedere fizic şi mental şi să nu fumeze”.

Sfatul specialistului

Lector dr. Lygia Alexandrescu, specialist în nutriţie, confirmă că funcţiile creierului pot fi îmbunătăţite prin consumul anumitor alimente. „O dietă bogată în acizi graşi esenţiali omega 3 poate ajuta la menţinerea vaselor de sânge de la nivel cerebral libere şi neobturate şi la o funcţionare corespunzătoare a celulei nervoase, acest lucru putându-se realiza foarte simplu consumând de două-trei ori pe săptămână peşte. Totodată, printre alimentele care stimulează activitatea cerebrală se află avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouăle, carnea de pui, peşte (ton, somon), seminţele de in, germenii de grâu, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul. Pe de altă parte, există şi substanţe alimentare care inhibă activitatea cerebrală. Alcoolul, alimentele cu indice glicemic foarte mare, alimentele cu conţinut crescut de grăsimi pot cauza modificări ce conduc în timp la declin cognitiv", subliniază lector dr. Lygia Alexandrescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie