3 alimente care pot declanşa un infarct sau un atac cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar două deserturi nocive pe zi cresc alarmant riscul de infarct sau de atac cerebral FOTO: Shutterstock

Accidentul vascular cerebral (AVC), la fel ca infarctul, este extrem de imprevizibil. Iar atunci când se instalează, singurul care mai poate face ceva este medicul. În majoritatea cazurilor, însă, stă în puterea noastră să prevenim aceste probleme grave, prin simpla evitare a unor alimente nocive.

1. Produsele de patiserie şi dulciurile din comerţ

Gogoşile, biscuiţii, brioşele, plăcintele cu brânză şi alte dulciuri asemănătoare de la patiserie sau de pe rafturile magazinelor, foarte gustoase de altfel, sunt bombe cu ceas pentru vasele de sânge şi pentru creier, avertizează specialiştii. La fel şi cartofii prăjiţi. Majoritatea conţin cantităţi mari de grăsimi trans care, odată ajunse în organism prin alimente, trec în sânge, unde cresc nivelul de colesterol „rău“, îl scad pe cel al colesterolului „bun“ şi, încet-încet, blochează vasele de sânge care ajung la creier. Din acest punct, în orice moment poate surveni un accident vascular cerebral.
Grăsimile trans nu sunt numite astfel pe eticheta produselor alimentare, ci sunt trecute ca grăsimi hidrogenate sau parţial hidrogenate. Acestea se găseau în trecut şi în margarina din comerţ, dar, din cauza studiilor care au demonstrat cât de nocive sunt, au fost eliminate, prin modificarea procesului de preparare a margarinei. Totuşi, aproape toate fabricile de dulciuri, cofetăriile şi patiseriile folosesc uleiuri hidrogenate sau parţial hidrogenate.
Femeile care mănâncă zilnic alimente ce conţin nu mai mult de 7 grame de grăsimi trans – cantitate conţinută de două gogoşi sau de jumătate de porţie de cartofi prăjiţi – au un risc cu 30% mai mare de a suferi un AVC decât cele care evită astfel de produse. Acesta este rezultatul unui studiu realizat anul trecut de cercetătorii de la Universitatea Carolina de Nord, SUA.

2. Carnea procesată sau afumată

Este vorba despre majoritatea „specialităţilor“ din carne care se găsesc în comerţ: de la pastramă, kaiser, muşchi file, bacon, până la salam, crenvurşti şi cârnaţi. Toate acestea contribuie la creşterea considerabilă a riscului de atac cerebral în două moduri.
În primul rând, pentru a rezista mult timp pe rafturile magazinelor, şi pentru a nu-şi modifica aspectul, conţin cantităţi uriaşe de sodiu şi de alţi conservanţi, cel puţin la fel de nocivi. Nitraţii de sodiu şi nitriţii afectează în mod direct vasele de sânge, îngustându-le şi întărindu-le. Este lucru ştiut că arterele înguste şi rigide sunt principalul „ingredient“ pentru un infarct sau pentru un accident vascular cerebral.
O varietate de studii au demonstrat cât de nocive sunt produsele procesate şi afumate din carne. O metaanaliză recentă, publicată în revista de specialitate „Circulation“ a arătat că riscul de boli coronariene (care duc la infarct) este cu 42% mai mare la persoanele care mănâncă nu mai mult de 100 de grame de carne procesată.

3. Sucurile light

Nu doar că nu te ajută să slăbeşti, aşa cum le promovează producătorii, ci sucurile light îţi pot provoca un atac cerebral, atrag atenţia specialiştii. De fapt, spun oamenii de ştiinţă de la Universitatea Columbia, riscul de a face un AVC în cazul persoanelor care beau zilnic un suc light este aproximativ 50/50.
Cercetătorii spun că sunt necesare studii suplimentare pentru a descoperi motivul exact pentru care băuturile carbogazoase light cresc atât de mult riscul de atac cerebral. Totuşi, ei cred că poate fi vorba despre îndulcitorii artificiali adăugaţi în astfel de sucuri. Aspartamul, de exemplu, conţin substanţe care stimulează eliberarea în organism a insulinei şi a leptinei, hormoni ce îndeamnă corpul să stocheze grăsimile. Iar aceste grăsimi pun în pericol sănătatea inimii, a vaselor de sânge şi a creierului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi