Vrei un copil mai deştept? Atunci nu renunţa la sport în timpul sarcinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instructoare de dans nu renunţă la sport şi se antrenează chiar şi în timpul sarcinii FOTO Reuters

Trei sesiuni a câte 20 de minute pe săptămână ajută la dezvoltatea creierului copilului din pântecele tale, arată noi cercetări.

Sportul din timpul sarcinii a fost mereu promovat drept o măsură preventivă pentru sănătatea copilului, dar astăzi există date ştiinţifice care atestă veridicitatea teoriei. Şi se pare că o oră acumulată de-a lungul unei săptămâni este îndeajuns să facă diferenţă.

Cercetătorii din Canada au testat noi-născuţi pentru a demonstra viitoarelor mame că activităţile fizice din timpul sarcinii sunt cât se poate de benefice pentru cel mic.

„Suntem optimişti că aceste informaţii vor încuraja viitoarele mame să-şi schimbe obiceiurile şi să ţină cont că simple exerciţii fizice, realizate în timpul sarcinii, vor face diferenţa în viitorul copilului lor”, a spus echipa de la Universitatea din Montreal, potrivit „Daily Mail”.

Aceştia au rugat 10 femei însărcinate să facă exerciţii îndeajuns de multe cât să simtă efectul acestora, de trei ori pe săptămână. Acestea au adunat, în medie, în jur de două ore pe săptămână, timp în care au mers rapid sau cu bicicleta, au alergat şi au înotat.

Un al doilea grup de femei însărcinate nu au participat la nicio activitate fizică deosebită, doar au avut 10 minute pe săptămână de activitate moderată.

Când copiii s-au născut, cercetătorii le-au măsurat activitatea cerebrală, folosindu-se de un dispozitiv cu mai mult de 100 de electrozi îmbrăcaţi în bureţi.

În timpul somnului fiecărui copil, cercetătorii dădeau drumul la un semnal sonor de avertizare, care rula în mod repetat. Ocazional, zgomotul era întrerupt de un al doilea sunet. Activitatea cerebrală, receptată de dispozitiv, a arătat că bebeluşii ai căror mame au făcut exerciţii, au putut separa mult mai uşor cele două sunete. Această informaţie demonstrează semnul maturităţii şi sugerează că, în cazul lor, creierul s-a dezvoltat mult mai rapid.

Alte cercetări realizate în trecut au demonstrat că exerciţiile fizice realizate de mamă în timpul sarcinii au îmbunătăţit nivelul de IQ al copilului, dar şi vocabularul acestuia până la vârsta de 5 ani. Un studiu recent sugera că femeile care sunt active în timpul sarcinii îmbunătăţesc şansele sănătăţii impecabile a copilului lor chiar şi când acesta va creşte.

Chiar dacă nu este clar încă în ce fel este ajutat creierul copilului de către activitatea fizică a mamei, se ştie că rezerva de oxigen creşte odată cu efortul. Exerciţiile ar putea spori, de altfel, producţia unei proteine importante, de care copilul are nevoie când creşte.

Citeşte şi:

MIturi despre travaliu şi naştere

Au gravidele liber la alcool şi cafea?

Sforăitul face rău femeilor gravide

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală