De ce au femeile fantezii cu violuri. Topul fanteziilor sexuale ce implică forţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 90% din femei recunosc că au fantezii sexuale şi între o treime şi două treimi dintre acestea recunosc că au, cel puţin ocazional, fantezii în care sunt forţate să facă sex, potrivit studiilor recente.

Cercetătorii de la Universitatea Notre Dame şi de la Universitatea din North Texas au aplicat teste psihologice pe 355 de femei reprezentative din punct de vedere demografic pentru America de Nord, în care au încercat să afle care sunt fanteziile lor sexuale, scrie Psychology Today. Ele au fost întrebate dacă au avut vreodată una fantezii ce privesc forţa. 

Studiul a concluzionat că 62% dintre participante au avut fantezii cel puţin odată cu privire la unul dintre cele opt scenarii propuse.

Să fie forţate de un bărbat - 62%

Să fie violate de un bărbat - 32%

Să fie forţate să facă sex oral unui bărbat - 28%

Să fie forţate să facă sex în timp ce erau inconştiente - 24%

Să fie forţate de o femeie - 17%

Să fie forţate să facă sex anal - 16%

Să fie violate de o femeie - 9%

Cercetătorii nu au definit termenii „forţă” sau „viol” şi au ales să lase participantele la studiu să le interpreteze cum doresc.

În urmă cu mai multe decenii, psihologii credeau cu visele şi fanteziile reprezentau dorinţe subconştiente şi că femeile care aveau fantezii cu violuri chiar îşi doreau să fie violate. Între timp, consensul s-a schimbat, iar acum cercetătorii spun că fanteziile nu reflectă dorinţele persoanei. Printre femeile implicate în relaţii de lungă durată, una dintre cele mai comune fantezii este sexul cu o altă persoană, chiar dacă cea care are fantezia e fericită în relaţie şi nu are vreo dorinţă reală de a face acest lucru. Astăzi, cercetătorii sugerează alte trei explicaţii privind fanteziile femeilor referitoare la viol.

Evitarea vinei sexuale. E cea mai populară explicaţie. Admite că dorinţele erotice ale femeilor ar putea declanşa sentimente de anxietate, vină şi ruşine. Iar pentru a se bucura de fanteziile lor fără astfel de sentimente, femeile îşi imaginează că sunt forţate. În acest fel, ele nu se simt responsabile şi stresate în legătură cu potenţialul act sexual.

Gradul de atracţie sexuală. Această explicaţie e similară cu poveştile din literatura romantică modernă, foarte populară în rândul femeilor. În aceste romane, un bărbat periculos şi puternic devine atât de atras de o protagonistă încât simte că trebuie să o aibă, chiar dacă trebuie să recurgă la forţă. Argumentul spune că femeile au fantezii cu violuri pentru a îşi menţine sentimentul că sunt atrăgătoare.

Deschiderea sexuală. Această explicaţie spune că femeile care se bucură de sex şi acceptă plăcerea fără anxietate, vină sau ruşine se simt suficient de libere să se joace cu scenariile erotice peste graniţele a ceea ce ar vrea să experimenteze în viaţa reală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată